Bruxelles-ul restricționează exporturile de vaccinuri, pe fondul conflictului cu producătorii. "Este o cursă contra cronometru: nu putem pierde timpul pentru că vaccinurile nu sunt livrate la timp"

Bruxelles-ul restricționează exporturile de vaccinuri, pe fondul conflictului cu producătorii. "Este o cursă contra cronometru: nu putem pierde timpul pentru că vaccinurile nu sunt livrate la timp"
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 29 ian 2021

Comisia Europeană a decis vineri să restricționeze exporturile de vaccinuri din UE către alte state, în contextul în care companiile farmaceutice au anunțat întârzieri majore la livrări.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Producătorii vor avea nevoie de autorizație pentru a exporta vaccinurile fabricate în blocul comunitar, după ce au diminuat numărul de doze livrate față de cel agreat inițial cu autoritățile.

"Protejarea cetățenilor este prioritatea noastră, iar provocările pe care le întâmpinăm în prezent nu le lasă altă opțiune decât să acționăm. Este o cursă contra cronometru: nu putem pierde timpul pentru că vaccinurile nu sunt livrate la timp",  a declarat comisarul european pentru comerț Valdis Dombrovskis, citat de Bloomberg.

Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat vaccinul împotriva Covid-19 al AstraZeneca CITEȘTE ȘI Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat vaccinul împotriva Covid-19 al AstraZeneca

Decizia vine în special pe fondul conflictului dintre Bruxelles și compania anglo-suedeză AstraZeneca. Comisia Europeană a averizat încă de zilele trecută că ia în calcul restricționarea exporturilor pentru vaccinurile fabricate în Uniune.

Săptămâna trecută, AstraZeneca a informat Comisia Europeană că nu va putea livra cantitățile inițiale convenite de doze din vaccinul său anti-COVID-19 după ce va obține autorizarea din partea Agenției Europene a Medicamentului.

Anunțul a venit la scurt timp după ce grupul farmaceutic american Pfizer a redus, la jumătate, volumul de vaccinuri COVID-19 livrate unor state membre ale Uniunii Europene.

Luni Bruxelles a descris ca ”inacceptabile” întârzierile în livrarea vaccinului Covid-19, solicitând „transparență” la exportul în afara UE a dozelor produse aici.

Pe parcursul acestei săptămâni, conflictul dintre AstraZeneca și Bruxelles s-a adâncit.

viewscnt
Afla mai multe despre
exporturi vaccinuri
restrictii export
astrazeneca
vaccinuri ue
blocare exporturi vaccinuri
autorizatie vaccinuri