Comisia Europeană pregătește un studiu de piață pentru a decide dacă cele trei companii de cloud computing ar trebuie să intre sub incidența regulamentului privind piețele digitale (DMA), potrivit Bloomberg, care citează persoane la curent cu planurile.
Testarea pieței vine în urma mai multor incidente majore recente în care au fost implicate companiile de cloud și care au provocat perturbări la nivelul serviciilor globale, stârnind îngrijorări cu privire la riscurile de legate de dependența serviciilor cloud de un număr mic de furnizori.
Luna trecută, reputația Amazon ca furnizor fiabil de servicii cloud a avut de suferit, după ce o pană de curent a afectat operațiunile a sute de companii timp de aproximativ 15 ore, de la Apple la McDonald's și Epic Games.
Platforma Azure a Microsoft a fost afectată în mod similar de un incident în octombrie, care a împiedicat pasagerii să se înregistreze pentru zborurile Alaska Airlines și a interupt procesul de votare în Parlamentul din Scoția.
Anterior, în iunie, o pană globală a Google Cloud a afectat platforme precum Spotify Technology și Discord.
Până acum, cei mai mari furnizori de cloud din lume au evitat includerea în regulamentul privind piețele digitale, deoarece o mare parte din afacerile lor se realizează prin contracte de întreprindere, ceea ce face dificilă calcularea numărului de utilizatori individuali - unul dintre principalele repere ale UE în evaluarea companiilor care ar trebui monitorizate suplimentar prin intermediul DMA.
În cadrul anchetei de piață, autoritățile de reglementare vor evalua dacă principalii operatori de cloud - indiferent de dificultatea calculării numărului de utilizatori - ar trebui să fie clasificați drept controlori de acces (gatekeepers) și incluși în sfera DMA, potrivit surselor citate.
În cazul în care ancheta relevă că serviciile cloud intră sub incidența regulilor, sancțiunile pentru încălcărea acestora pot fi mari.
Apple și Meta Platforms, doi dintre controlorii de acces vizați de DMA, au primit până acum amenzi de 500 de milioane de euro și, respectiv 200 de milioane de euro din cauză că nu au respectat legislația în vigoare.
Ambele companii au refuzat să plătească amenzile, fiind avertizate de Comisie că vor fi obligate la plata penalităților.
Săptămâna trecută, Comisia a lansat o nouă anchetă împotriva Google, pentru a evalua dacă aplică condiții echitabile, rezonabile și nediscriminatorii de acces la site-urile editorilor din Google Search, în temeiul DMA.















