LafargeHolcim - în cursa pentru preluarea diviziei de chimicale pentru construcții a BASF, inclusiv a operațiunilor din România

LafargeHolcim - în cursa pentru preluarea diviziei de chimicale pentru construcții a BASF, inclusiv a operațiunilor din România
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 4 iul 2019

LafargeHolcim, numărul unu pe piața materialelor de construcții, cu operațiuni și în România, este interesată de preluarea diviziei de produse chimice pentru construcții a BASF, prezentă inclusiv pe piața românească.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Grupul elvețiano-francez va participa la a doua rundă de negocieri în vederea cumpărării diviziei, alături de firme de buyout precum Bain Capital și Cinven, dar și de producătorul american de materiale pentru construcții Standard Industries, care s-a aliat cu fondul de investiții Blackstone, potrivit unor persoane la curent cu discuțiile citate de Bloomberg.

Printre alte companii care s-au arătat interesate de preluarea diviziei BASF de produse chimice pentru construcții se mai află fondurile Advent International, KKR & Co. și Lone Star Funds, au spus sursele menționate.

EXCLUSIV Teia Sponte, apropiat al lui George Becali, pregătește o nouă tranzacție pe piața imobiliară, după afacerea cu IKEA. Are în lucru un proiect cu sute de apartamente CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Teia Sponte, apropiat al lui George Becali, pregătește o nouă tranzacție pe piața imobiliară, după afacerea cu IKEA. Are în lucru un proiect cu sute de apartamente

Noua rundă de negocieri ar putea evalua divizia la peste 3 miliarde de euro.

BASF a anunțat că analizează vânzarea sau atragerea unui partener pentru divizia sa de chimicale pentru construcții în noiembrie anul trecut, cu argumentul că aceasta nu este suficient de profitabilă.

Divizia, cu circa 7.000 de angajați, este cel mai mare producător de aditivi pentru beton la nivel global. În 2018, divizia a obținut vânzări de 2,46 milioane de euro, cu 2% mai mari raportat la anul precedent. Câștigul EBIT (înainte de dobânzi și taxe) s-a redus ușor, în principal din cauza scăderii marjelor.

În România, BASF produce aditivi pentru beton la fabrica din Aricești Rahtivani, de lângă Ploiești. Grupul german mai este prezent pe piața locală cu o fabrică de vopseluri pe bază de apă situată în Mioveni, județul Argeș.

Săptămâna trecută, BASF a anunțat că va elimina 6.000 de locuri de muncă la nivel internațional până la finele anului 2021, parte a unui proces de reorganizare prin care vizează simplificarea operațiunilor și majorarea veniturilor cu 2 miliarde de euro pe an.

Grupul LafargeHolcim, creat în 2015 în urma fuziunii dintre companiile Lafarge și Holcim, deține în România două fabrici de ciment, în Câmpulung și Aleșd, precum și mai multe stații de betoane, agregate și lianți.

La nivel global, grupul este prezent în 80 de țări și are peste 80.000 de angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
lafargeholcim
basf
divizia produse chimice pentru constructii
solutii chimice constructii
vanzare
negocieri
oferte