Planul Poloniei de a crește impozitele pentru bănci a speriat investitorii și a trimis acținile în picaj, inclusiv pe fondul îngrijorărilor legate de deficitul bugetar, al doilea cel mai mare din UE după cel al României.
Ministerul Finanțelor a propus, joi seară, creșterea impozitului pe profit pentru bănci la 30% începând de anul viitor, față de 19% în prezent, urmând ca taxa să fie redusă treptat ulterior.
Scopul este reducerea deficitului bugetar, care a urcat la peste 6% din PIB, într-un context în care cheltuielile pentru apărare au crescut semnificativ, după invazia Rusiei în Ucraina, scrie Bloomberg.

Indicele bancar WIG-Bank al Bursei de la Varșovia s-a corectat vineri cu peste 8%, înregistrând cel mai mare declin de la vânzările globale din aprilie, precipitate de anunțurile privind tarifele din SUA.
În jurul orei 14:00 (ora României), acțiunile PKO Bank Polski, cea mai mare bancă din Polonia, consemnau un declin de 9,6%. Titlurile Pekao, al doilea mare creditor polonez, s-au prăbușit cu 10,3%, în timp ce acțiunile Bank Millennium înregistrau un recul de 6,4%.
Indicele de referință WIG20 a coborât cu 4,1%, iar zlotul s-a depreciat cu 0,2% față de euro.
Planul privind majorarea taxelor vine după o perioadă de creștere puternică a acțiunilor de la Bursa din Varșovia, în special a celor bancare, în contextul în care băncile au raportat profituri record datorită ratelor ridicate ale dobânzilor. În pofida corecțiilor de vineri, indicele de sector rămâne pe plus cu 43% în acest an.
“Această taxă este o surpriză negativă. Investitorii ar putea aborda activele poloneze cu mai multă prudență, temându-se de situația fiscală dificilă și de riscurile legate de noi taxe”, a declarat Kamil Stolarski, analist la Santander Bank Polska.
Profiturile sectorului bancar au crescut cu 18% în prima jumătate a anului, ajungând la un nivel record de 23,3 miliarde zloți (5,4 miliarde euro).
Propunerea de majorare a taxei, care necesită aprobarea guvernului, parlamentului și a președintelui, ar urma să aducă venituri de 6,5 miliarde zloți în 2026 și de peste 20 de miliarde zloți în următorii 10 ani, potrivit estimărilor Ministerului Finanțelor.

Finanțele publice slăbite ale țării, inclusiv cel mai mare deficit bugetar din UE după România, generează îngrijorări legate de guvernul premierului Donald Tusk, aflat la jumătatea mandatului, mai ales după câștigarea alegerilor prezidențiale de către un națioalist susținut de Opoziție.
Michal Konarski, analist la MBank, a declarat că, din cauza noii taxe, profiturile băncilor poloneze vor scădea în medie cu 16% în 2026, cu 9% în 2027 și cu aproximativ 3% din 2028. Randamentul dividendelor din sector este preconizat să scadă cu circa 1 punct procentual în 2027.
Planul Ministerului Finanțelor prevede reducerea impozitului pe profit pentru bănci la 26% în 2027 și 23% în 2028. De asemenea, este planificată o reducere a unei taxe separate aplicate activelor bancare, începând din 2027.