Șeful Rolex avertizează că ceasurile de lux nu ar trebui comparate cu acțiunile

Șeful Rolex avertizează că ceasurile de lux nu ar trebui comparate cu acțiunile
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 apr 2024

Directorul general de la Rolex SA, Jean-Frederic Dufour, a avertizat că a vedea ceasurile de lux drept o investiție este ceva periculos, după o creștere a interesului pentru ceasuri de lux din partea speculatorilor în timpul pandemiei, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

"Nu îmi place atunci când oamenii compară ceasurile cu acțiunile. Asta trimite un mesaj greșit și este ceva periculos", a declarat Jean-Frederic Dufour într-un interviu pentru cotidianul elvețian NZZ, în avanpremiera salonului de orologerie Watches and Wonders, care va avea loc săptămâna aceasta la Geneva, scrie Agerpres.

Soarele, marea și exporturile dau motive sudului Europei să se uite de sus la vecinii din nord CITEȘTE ȘI Soarele, marea și exporturile dau motive sudului Europei să se uite de sus la vecinii din nord

Grație performanțelor unor mărci precum Rolex, Patek Philippe și Audemars Piguet, prețurile pentru ceasurile de lux second-hand au explodat, atingând valori fără precedent în 2021 și începutul lui 2022, pe măsură ce speculanții, profitând de dobânzile scăzute și cotațiile mari la criptomonede, au achiziționat puternic ceasuri elvețiene scumpe.

Însă în ultimii doi ani prețurile pe piața secundată au scăzut semnificativ, pe fondul încetinirii creșterii economice și majorării dobânzilor. Așa-numitul Bloomberg Subdial Watch Index, care urmărește prețurile pentru cele mai tranzacționate 50 de ceasuri, a înregistrat un declin de 40% în ultimii doi ani.

Rolex este cea mai importantă marcă elvețiană de ceasuri și domină industria cu o cotă de piață estimată la 30%. Cunoscută pentru modelele Datejust, Daytona și Submariner, compania cu sediul la Geneva a avut în 2023 vânzări de peste 10 miliarde de franci (11 miliarde de dolari), pentru prima dată în istoria firmei, au estimat analiștii de la Morgan Stanley.

Directorul general de la Rolex a confirmat că producătorul elvețian urmărește cu atenție evoluția prețurilor pe piața secundată. Jean-Frederic Dufour a apreciat că "mărcile renumite și de succes" sunt întotdeauna în mintea consumatorilor și înregistrează performanțe bune, în pofida încetinirii pieței.

"Acest lucru este vizibil când te uiți la faptul că valoarea de revânzare a acestor ceasuri nu scade", a spus Jean-Frederic Dufour.

Într-o schimbare radicală a strategiei, la finele lui 2022 Rolex a început să elibereze certificate de autenticitate pentru ceasurile sale second-hand. Aceste ceasuri care au certificate de autenticitate sunt vândute prin rețeaua sa de dealeri autorizați, inclusiv firma elvețiană Bucherer, pe care Rolex a cumpărat-o în 2023 în cea mai mare achiziție a sa.

În interviul pentru NZZ, Jean-Frederic Dufour a mai spus că se așteaptă ca 2024 să fie un an dificil pentru industria elvețiană de orologerie, pe măsură ce cererea va încetini. Directorul de la Rolex a apreciat că încetinirea va lovi mai puternic vânzările micilor mărci de ceasuri. "Pendulul merge acum în cealaltă direcție și natural tendința este una mai pronunțată pentru mărcile mai puțin renumite. Dacă în perioade bune aceste mărci au putut vedea o creștere de 20% a vânzărilor, ele acum înregistrează un declin de 15%. Pentru marile mărci, fluctuațiile sunt mai mici", a adăugat Dufour.

Producătorii ce ceasuri au tendința de a fabrica mai mult în perioade bune iar atunci când piețele încetinesc, retailerii sunt supuși la presiuni să reducă prețurile. "Asta este extrem de problematic pentru că discounturile afectează produse cu o componentă emoțională precum ale noastre", a spus Dufour.

viewscnt
Afla mai multe despre
rolex
ceasuri