Seller: Cristian Szabo
1. Când ați lansat business-ul, de unde a venit ideea, ce produse comercializați?
Fiind reprezentantul din România al FERM, o multinațională din Țările de Jos care comercializează scule de uz casnic și profesional, am pornit la drum cu dorința de a pune pe piață un produs special creat pentru a fi vândut online, însă am vrut să găsim un canal care să ne permită să vindem direct către clientul final, fără intermediari și fără să ne asumăm în mod direct efortul logistic. Produsul pe care l-am adus pentru prima dată în România, (denumire produs), a fost lansat în 2018, iar în România am intrat în 2019.
Nu aveam un depozit în România, nici capacitate logistică bine dezvoltată. Astfel, am făcut o analiză pentru a identifica partenerii de colaborare.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Cea mai bună soluție pe care am găsit-o a fost listarea pe eMAG Marketplace, deoarece nu aveam nevoie decât de stocuri și de resursă umană pentru listarea produselor. Practic, s-a pliat perfect pe obiectivul nostru, fiindcă ne-a oferit deschidere către un număr mare de clienți, în vreme ce noi controlăm prețurile produselor și ne asigurăm că vânzarea se realizează în parametrii pe care i-am vizat.
Din punctul nostru de vedere, eMAG Marketplace este similar unui “panou de afișaj”: își oferă infrastructura și acces la baza de clienți, dar tu controlezi toate celelalte aspecte precum preț, descriere produs sau imagini.
Între timp, am deschis și site-ul propriu în România, dar eMAG rămâne canalul principal de vânzare pe plan local. Oferta noastră se dezvoltă constant: dacă în primul an am avut listate 55 de produse, în prezent portofoliu numără peste 225 de produse marca VONROC.
2. Care au fost vânzările în România pentru anul 2020? Cât de mult au ajutat eMAG Marketplace și Fulfilment by eMAG procentul de creștere a vânzărilor din 2020? Fără aceste două instrumente, ce vânzări ar fi avut pe piața românească?
Vânzările au fost fantastice în România, iar creșterile sunt mari. Pentru mine a fost o provocare să îi conving pe colegii din Țările de Jos să ne extindem în România, fiindcă nu aveau așteptări foarte mari legate de piața de aici.
După ce am decis să ne listăm pe eMAG, primul pas a fost să căutăm un partener care să gestioneze tot procesul logistic – de la preluare, depozitare și livrare comenzi la facturare și relații cu clienții, fiindcă nu aveam resurse umane pe plan local și nici infrastructura pentru a asigura acest proces și condiții bune de livrare.
Ne-am bucurat când am aflat că eMAG oferă un astfel de serviciu – Fulfilment, așa că am început să îl folosim imediat. Cred că este un serviciu excelent și, drept dovadă, avem rezultate bune, ba chiar am decis că este momentul să ne extindem afacerea. Acum avem prezență și în Ungaria, tot prin eMAG Marketplace, dar acolo livrăm noi direct coletele din Țările de Jos, deocamdată, iar vânzările sunt mai mici fiindcă avem un timp mai mare de livrare.
3. Cum anticipați evoluția vânzărilor în acest an?
Sperăm să fie o creștere continuă și, pentru a atinge acest obiectiv, vom investi în extinderea și gamei de produse. A început deja sezonul pentru grădinărit, iar oamenii au nevoie de echipamente care să le simplifice activitatea.
În fiecare lună dezvoltăm și testăm produse noi, iar apoi le listăm pe platformă. Cu toate acestea, din păcate, traversăm o perioadă cu provocări legate de menținerea stocurilor. Ne-a afectat și criza din domeniul sănătății (COVID 19), dar și incidentul de pe canalul Suez. Sperăm să depășim aceste provocări și să ne redresăm în cel mai scurt timp.
4. Care sunt piețele în care Vonroc este prezent? De ce a ales compania să se extindă în România? Care vor fi piețele din Europa pe care Vonroc intenționează să intre în cursul acestui an?
Suntem prezenți în peste 35 de țări. Am început colaborarea cu compania mama, FERM, în urmă cu 15 ani în Țările de Jos, dar mereu mi-am dorit o prezență directă a acestui brand în România. Aici se construiește mult, iar mulți locuitori sunt harnici. Au și grădini pe care trebuie să le îngrijească, iar produsele VONROC oferă o calitate bună la prețuri accesibile.
Mă așteptam să fie bine primite în piață, așa că, după multă muncă de tatonare a pieței, am primit undă verde de la FERM, iar evoluția a fost peste așteptări. Așadar, următorul pas este să ne consolidăm prezența în Ungaria și să începem să vindem în Bulgaria, tot prin eMAG Marketplace.
5. Care sunt diferențele/asemănările între clienții din Țările de Jos și cei din România? Care este valoarea media a unei comenzi pe piața din Țările de Jos și care este valoarea medie a unei comenzi pe piața din România?
Îmi este destul de greu să-mi dau seama cum s-au transformat lucrurile în fiecare piață, fiindcă a trecut mai mult de un an de când nu m-am întâlnit fizic cu colegii mei din Țările de Jos.
Din punct de vedere valoric nu este o diferență mare, poate că o diferență ar fi că românii profită de faptul că avem un produs de calitate la prețuri accesibile, astfel că multe dintre echipamentele FERM sunt folosite chiar și de constructori profesioniști.
6. Cum au aflat de eMAG Marketplace și de ce au aderat la această platformă?
Ca urmare a unei experiențe anterioare pozitive și a studiilor de piață efectuate împreuna cu colegii mei din Țările de Jos, am hotărât fără niciun dubiu că eMAG Marketplace este cea mai profitabilă cale pentru vânzarea și promovarea VONROC în România.
7. Care vor fi acțiunile fundației Roc Your Planet Foundation în România?
Pentru FERM, protejarea naturii este esențială și testăm mereu soluții care să ne ajută să ne reducem impactul asupra mediului.
Fundația nu este activă deocamdată în România, dar viziunea despre mediu se reflectă în fiecare aspect din activitatea noastră.
Scopul acesteia este de a ne ajuta să construim un viitor mai bun și să ne limităm activitățile care ar putea dăuna mediului. De exemplu, toate produsele noastre au ambalaj reciclabil, iar plasticul destinat împachetării, stocării sau prezentării produselor a fost eliminat.
Mai mult, folosim cutii tradiționale, maro reciclabile, nealbite și vindem direct către clientul final, pentru a ne asigura că produsele noastre nu sunt transportate foarte mult individual, pentru a diminua cantitatea de combustibil folosit și, implicit, emisiile de dioxid de carbon.
Credem că împreună putem construi un viitor mai bun, iar viitorul planetei este în mâinile noastre.
8. Care sunt cele mai căutate produse?
Fiecare gamă de produse are o sezonalitate. În general promovăm versatilitatea prin dezvoltarea permanentă a platformei noastre de scule cu acumulatori.
Așadar, printre cele mai căutate produse se numără un acumulator, un încărcător, alături de alte 15 produse compatibile.
De asemenea, am înregistrat creșteri pentru articolele de grădinărit, precum fierăstraie de tăiat crengi, tot cu acumulatori. Nu este de neglijat nici interesul mare pentru echipamentele din domeniul construcțiilor, precum mașinile de tăiat canale în perete, mașini de găurit sau mașinile cu acumulatori.
Pentru olandezi, de exemplu, este mai importantă zona de amenajare curții și grădinii. Așadar, am dezvoltat și noi pe plan local gama de produse din această categorie, deoarece ne dorim să vedem dacă vor stârni și interesul consumatorilor români. De exemplu, am inclus de curând în ofertă umbrelele de gradină, iar primele semne sunt bune.
9. Ce planuri de viitor aveți?
Dorim să ne consolidăm prezența internațională în Bulgaria și Ungaria tot prin intermediul eMAG Marketplace. Pentru a atinge acest obiectiv, vom investi mai mult în dezvoltare și implicit în stocuri. De asemenea, anul acesta ne-am propus să investim mai mult în promovarea site-ului propriu.