

Cel mai mare operator de rețele de distribuție a energiei electrice din România vrea să-și construiască noi centre de date și ia în calcul inclusiv amplasamente subterane, printre alte variante.
Compania americană IT Accenture, cu sediul la Dublin (Irlanda), a înființat în România o companie pentru "Alte activități de servicii informaționale".
Vârsta fondatorilor din sectorul tehnologiei scade semnificativ în era inteligenței artificiale, iar noile startupuri evaluate la peste un miliard de dolari sunt conduse tot mai des de antreprenori abia trecuți de 20 de ani, relatează CNBC.
În procesul intentat OpenAI și Microsoft, Elon Musk pretinde că schimbarea statusului firmei și trecerea la profit l-a fraudat, cerând daune între 79 și 134 de miliarde de dolari.
Unul dintre cele mai eficiente moduri de a reduce phishing-ul și hărțuirea este să limitezi cât de ușor poate fi găsit contul tău după număr sau e-mail.
Opiniile care susțineau până recent că Beijingul se află mult în urma Occidentului în privința modelelor avansate de inteligență artificială sunt contrazise de evaluarea unuia dintre cei mai influenți lideri din domeniu.
OpenAI lansează la nivel global abonamentul ChatGPT Go, care oferă un nivel mai mare de utilizare față de versiunea gratuită, la nu preț mai mic decât celelalte abonamente.
OpenAI a anunțat că ChatGPT va afișa reclame în legătură cu subiectele conversațiilor, la sfârșitul răspunsurilor.
Alertele de conectare suspectă sunt unul dintre cele mai simple mecanisme de protecție, pentru că îți dau un semnal rapid când cineva încearcă să intre în cont dintr-un loc sau de pe un dispozitiv neobișnuit.
Următorul smartphone Google, a cărui lansare ar putea fi la doar o lună distanță, ar putea fi vândut mai ieftin decât modelul pe îl va înlocui, conform unor zvonuri recente.
Rețeaua de socializare a lui Elon Musk, X, este inaccesibilă în acest moment.
Autoritatea italiană pentru concurență (AGCM) a lansat două investigații împotriva diviziei Activision Blizzard a Microsoft, privind presupuse practici “înșelătoare și agresive” legate de jocurile video “Diablo Immortal” și “Call of Duty Mobile”, precum și pentru o potențială încălcare a drepturilor contractuale ale consumatorilor.
Ashley St. Clair spune că asistentul Grok “a generat nenumărate imagini” ale sale cu conținut sexual explicit, inclusiv folosind o poză de când avea 14 ani.
Platforma finlandeză de livrare Wolt, recent intrată în România, anunță lansarea unui update global major al aplicației.
Cel mai nou produs al dezvoltatorului ChatGPT este Translate, un site pentru traduceri cu ajutorul inteligenței artificiale, care concurează direct cu Google Translate.
Mai mulți senatori democrați, în frunte cu Elizabeth Warren, cer Comisiei Federale pentru Comerț să investigheze Trump Mobile pentru publicitate falsă și practici înșelătoare.
Un cont compromis se simte, de obicei, ca o pierdere de control: nu mai poți intra, primești notificări de schimbare a parolei, îți dispar prieteni sau apar postări pe care nu le-ai făcut.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2473 | +0.0034 | +0.06 % |
| 1 USD | 4.5595 | -0.0137 | -0.30 % |
| 1 GBP | 6.1332 | +0.0125 | +0.20 % |
| 1 CHF | 5.6420 | +0.0233 | +0.41 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro