Evenimentul, transmis în direct atât pe toate platformele Profit.ro, cât și la postul de televiziune Prima News, a fost organizat cu sprijinul Auchan, BRD, CEC Bank, Salt Bank
Băncile nu se ocupă doar cu acordarea de credite, ci oferă produse complexe legate de fondurile europene, fiind implicate în creșterea absorbției încă din perioada de preaderare, explică Ramona Ivan. Este vorba de credite de cofinanțare, creditele punte până la încasarea granturilor, conturi speciale de proiect.
„Într-adevăr pe zona de fonduri europene important este în primul rând să avem o evidență foarte clară a ce, cum cheltuim banii, cum ne asigurăm că toate obligațiile contractuale din contractul semnat pentru partea nerambursabilă cu autoritatea de management, indiferent care este autoritatea de management, că vorbim de fonduri structurale sau de zona de agricultură, că toate acele lucruri sunt respectate și proiectele se implementează cu succes, se mențin pe toată perioada în care trebuie menținute. Și automat o bancă face toate aceste lucruri”, spune Ramona Ivan, în cadrul Maratonului Fondurilor Europene, ediția a IV-a, organizat de Profit.ro.
Mai mult, băncile fac și promovarea, și trainingul și educația firmelor, dau și sfaturi de proiect antreprenorilor, chiar dacă nu fac consultanță propriu-zis.
„Noi dăm sfaturi și de multe ori la noi vin clienții împreună cu consultanții, fiindcă nu ne suprapunem, la noi sfaturile sunt gratuite, dar bineînțeles că ele la un moment dat să regăsesc în parteneriatul care urmează să facă cu beneficiarul respectiv”, spune Ivan.
Nevoia de educație în legătură cu fondurile UE persistă, chiar dacă deja s-au încheiat mai multe sesiuni de finanțare de la aderarea României în 2007, mai ales în rândul firmelor mici – firmele mari și-au format deja echipe dedicate.
„Este încă foarte, foarte mult loc de a crește nivelul de educare și poate o dată că vin generații noi de antreprenori și automat sunt lucruri care pentru dumnealor poate sunt în premieră. Pe de altă parte sunt foarte multe companii, și aici mă refer în special la zona privată, care nu au, să zicem, forța necesară să-și dezvolte echipe specializate. Adică o companie mică, o întreprindere mică și mijlocie, o mică întreprindere, e clar că au echipe mai mici și aceste echipe mai mici pot să se ocupe de multe lucruri, niciun caz de tot ce înseamnă fonduri europene”, spune Ivan.
Uneori, însă, granturile s-ar putea să nu fie cea mai bună soluție pentru un anumit proiect. În primul rând, trebuie discutat proiectul, crede Ramona Ivan.
Există, spre exemplu, variante de finanțare prin programele naționale, cum au fost IMM Invest, chiar dacă la niveluri mai mici decât în perioada de pandemie, dar și instrumentele oferite de bănci prin parteneriatele cu Banca de Investiții și Dezvoltare, respectiv Fondul European de Investiții.
„Și automat pentru fiecare client în parte vii și cu creionul în mână arăți care sunt variantele optime, sunt clienți care se grăbesc și vor să aplice pe ceva care poate încă nu e lansat și atunci se pune problema: vă grăbiți? Da sau nu? Dacă vă grăbiți uitați ce alte variante sunt și vedem într-un final care sunt costurile și avantajele, fiindcă niciodată banii nerambursabili nu vin fără un cost. Adică granturile nu costă dar există un cost de a vedea cum implementezi”, spune Ivan.
CEC a semnat cu BID un acord de garanție de portofoliu, prin care firmele pot beneficia de garanții gratuite pentru 70-80% din riscul de credit, ceea ce reduce costul împrumuturilor, explică Ivan.
Pentru sectorul public mai există cu BID un acord, inclusiv pentru companiile în subordinea autorităților publice, cu garanții individuale, prin care se oferă credite cu costuri reduse.
De asemenea, CEC Bank a semnat la finalul anului trecut cu Banca Europeană de Investiții un proiect de susținere a proiectelor de infrastructură ale municipalităților, cu componentă de grant de la UE.
„Practic, avantajul municipalităților care aplică la astfel de produse este că prin bancă, fără costuri suplimentare, fără a mai aplica dumnealor la UE, la o autoritate pentru componenta de grant, pot beneficia de astfel de forme de sprijin”, spune oficialul CEC.
Rezultatele fondurilor UE ar trebui promovate mai intens, inclusiv de reprezentanții sistemului bancar, pentru a se combate ideea că doar contribuim la bugetul UE și nu beneficiem suficient, crede Ivan.
„Ne amintim inclusiv de acum 20 de ani acele proiecte de infrastructură FARE, ISPA, nu mai zic SAPARD, zona rurală și cum erau acele steluțe, proiect cofinanțat din fonduri europene. Sunt multe astfel de steluțe, uneori nu sunt ele vizibile”, spune Ivan.
În opinia sa, statul trebuie să fie principalul beneficiar de mecanismele europene de finanțare și să dezvolte infrastructura la nivelul țărilor vestice.















