Accident grav în Coreea de Nord la ceremonia de lansare a unei nave de război

Perspective   
Accident grav în Coreea de Nord la ceremonia de lansare a unei nave de război

Un „accident grav” a avut loc în timpul unei ceremonii de lansare la apă a unei nave de război nord-coreene, a anunțat joi agenția oficială de presă a țării, liderul Kim Jong Un făcând referire la un „act criminal”.

Miercuri, în timpul unei ceremonii de lansare a unui distrugător de 5.000 de tone în orașul port Chongjin din nord-estul țării, a avut loc „un accident grav”, a declarat agenția oficială de presă KCNA.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO INEDIT \ CITEȘTE ȘI VIDEO INEDIT "Ambuscadă" la Casa Albă: Trump l-a luat prin surprindere pe președintele Africii de Sud cu un videoclip
Evenimente
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Kim Jong Un a urmărit întreaga secvență și a declarat că a fost vorba de un „act criminal cauzat de neglijență absolută” care „nu poate fi tolerat”, scrie News.ro.

Arătând cu degetul spre „lipsa de experiență a comandantului și neglijența operațională” din timpul lansării, agenția a declarat că „unele secțiuni ale fundului navei de război au fost zdrobite” și că accidentul „a distrus echilibrul navei de război”.

Kim Jong Un a declarat că „greșelile iresponsabile” ale oficialilor vinovați vor fi „tratate în cadrul reuniunii plenare a Comitetului Central al Partidului de luna viitoare”.

Numele vasului nu a fost precizat. Luna trecută, Phenianul a prezentat o navă din clasa distrugătoare de 5.000 de tone numită Choe Hyon.

VIDEO Sorin Grindeanu: Ultimii 14,57 kilometri ai secțiunii 5 a autostrăzii Sibiu-Pitești se apropie de finalizare; circulația se va deschide în iunie CITEȘTE ȘI VIDEO Sorin Grindeanu: Ultimii 14,57 kilometri ai secțiunii 5 a autostrăzii Sibiu-Pitești se apropie de finalizare; circulația se va deschide în iunie

La momentul respectiv, presa de stat a difuzat imagini cu Kim participând la o ceremonie alături de fiica sa Ju Ae, considerată de mulți experți drept succesoarea sa.

Coreea de Nord afirmase că nava era echipată cu „cele mai puternice arme” și că va „intra în serviciu la începutul anului viitor”.

Potrivit unor experți, nava Choe Hyon ar putea fi echipată cu rachete nucleare tactice cu rază scurtă de acțiune, deși Coreea de Nord nu a demonstrat că este capabilă să își miniaturizeze armele nucleare.

viewscnt
Afla mai multe despre
coreea de nord
accident