Într-o atmosferă plină de energie, creativitate și colaborare, s-a încheiat recent CampioMATE - Campionatul național de matematică pe echipe – Ediția 2025 - care a adus împreună mii de elevi pasionați din întreaga țară.
Organizat sub forma unei competiții care îmbină elemente din sport și video-gaming, cu probe provocatoare și dinamică de joc colectiv, CampioMATE demonstrează că matematica nu este doar o materie abstractă, ci un instrument de dezvoltare personală și profesională, un catalizator al gândirii critice și, la fel de important, o punte către comunitate.
CampioMATE – Ediția 2025, în cifre:
* Au intrat în ARENĂ 13 000 de jucători din peste 1000 de școli, înscriși de peste 800 de profesori din 39 de judete
* Au fost 291 de echipe antrenate de ANTRENORI și 27 de bănci de rezerve coordonate de liceeni-voluntari
* Atleții minții au rezolvat 1 668 451 exercitii în ARENA de joc pe parcursul Ediției 2025
La final:
- 232 de echipe medaliate (adica au avut un scor de minim 70% din punctajul maxim posibil), din care 149 GOLD (adica minim 90% scor), 53 SILVER (minim 80% punctaj) si 30 BRONZE (minim 70% din punctajul maxim posibil, dar sub 80%).
- 4034 de jucători au obținut scor de medalie (adica minim 70% din punctajul maxim posibil), din care 1817 GOLD, 1363 SILVER și 854 BRONZE
Matematica, mai mult decât formule
Într-o lume în continuă schimbare, matematica a devenit limbajul universal al inovației. CampioMATE a reușit să transmită tinerilor ideea că această disciplină nu înseamnă doar ecuații și teoreme, ci un mod de a privi și de a înțelege lumea și un veritabil antrenament al minții. Participanții au fost provocați să găsească soluții ingenioase, să gândească logic și strategic, dar și să comunice clar și eficient într-un cadru în care colaborarea contează mai mult decât răspunsurile fixe.
„Matematica ne învață să punem întrebări bune și să căutăm structuri acolo unde pare că există doar haos. În CampioMATE, vedem cum elevii își dezvoltă nu doar abilități academice, ci și alte competențe esențiale pentru viață: perseverență, gândire critică și muncă în echipă,” au declarat Maria Predoiu și Andrei Rădulescu, cofondatorii programului.
Echipa: elementul-cheie al reușitei
Ce diferențiază CampioMATE este accentul pus pe colaborare. Aici, succesul nu depinde doar de performanța individuală, ci de capacitatea unei echipe de a comunica, de a-și împărți sarcinile și de a valorifica punctele forte ale fiecărui membru.
Fiecare echipă a fost un laborator viu de idei, unde elevii au învățat unii de la alții și au înțeles că, în fața unei provocări complexe, nimeni nu trebuie să fie singur. Rezultatele au arătat clar că, în matematică, la fel ca în viață, cooperarea depășește competiția.
Am întrebat câțiva copii ce cred despre CampioMATE:
“Experiența este una frumoasă, în care poți învăța lucruri noi despre matematică, interacționezi cu oameni pe care poate nu ii cunoșteai până să faci parte din acest concurs, care mai tarziu îți pot deveni chiar prieteni.
Mă bucur că am reușit să particip și bineînțeles înzecit mă bucur că am invățat lucruri noi și că am cunoscut oameni faini. Cu siguranță voi participa și la ediția următoare dacă voi mai avea ocazia!” (Elena, clasa a V-a, Jud. Tulcea)
„O platformă online,în care învățăm jucându-ne în echipă!
Doamna îndrumătoare ne oferă tot sprijinul, iar colegii sunt conștiincioși și silitori, oferindu-ne o șansă în plus de a câștiga! Împreună putem ajunge departe! ” (Ana, clasa a V-a, Jud. Vrancea)
Comunitatea: un motor pentru excelență
CampioMATE nu este doar un concurs, ci o comunitate vibrantă formată din elevi, profesori, părinți și voluntari. Este o mișcare care crește de la an la an, inspirând o nouă generație de tineri să vadă matematica ca pe un teren de joacă intelectuală, dar și ca pe o formă de apartenență.
NEPI Rockcastle este partenerul de comunitate al CampioMATE
O astfel de valoare puternica, de respect pentru echipă și comunitate, i-a indemnat pe NEPI Rockcastle să se alăture programului, facilitând accesul copiilor, părinților și profesorilor să se întalneasca, cu ocazia momentului de Start Joc al Competiției, dar mai ales cel al Galei de premiere. Așa au avut ocazia să se cunoască față-în-față si să sărbătorească impreună rezultatele remarcabile.
Am stat de vorba cu Roxana Baias, Group Head of Marketing NEPI Rockcastle, despre aceasta asociere:
„Implicarea noastră în CampioMATE vine ca o continuare firească a angajamentului NEPI Rockcastle față de educație și dezvoltarea tinerelor generații. Educatia tinerilor si a adolescentilor este un pilon important in strategia noastra de contributie la dezvoltarea unei societati sustenabile. Susținem constant inițiative care încurajează învățarea și accesul la cunoaștere, iar acest program reușește să îmbine cu succes educația, spiritul de echipă și o abordare modernă, apropiată de realitățile și interesele copiilor și adolescenților.
Credem cu tărie că inițiativele educaționale, fie ele legate de matematică, dezvoltare digitală, protejarea mediului sau gândirea critică, sunt esențiale.
Pentru noi, CampioMATE este mai mult decât un parteneriat: este o ocazie de a fi parte dintr-o comunitate entuziastă și de a sprijini o inițiativă creativă și extrem de valoroasă. Contributia noastra s-a concretizat prin sprijinirea promovării CampioMATE, dar și prin găzduirea evenimentelor-cheie ale competiției- lansarea concursului ăi festivitatea de premiere- aducând împreună elevi, profesori și părinți în centrele noastre comerciale.
Vom continua să susținem astfel de proiecte în care credem profund și care se aliniază cu misiunea noastra de susținere a educației”
CampioMATE reușește astfel să redefinească felul în care privim matematica: nu doar ca pe o știință exactă, ci ca pe o platformă de construire a încrederii, a relațiilor și a gândirii critice. O competiție în care cifrele se întâlnesc cu oamenii — și împreună formează ceva mai mare decât suma părților.