China nu a făcut concesii Statelor Unite, după ce președintele Donald Trump a amânat pentru jumătatea lunii decembrie tarifele pentru unele produse importate, precum laptopuri, telefoane mobile și console de jocuri video, au declarat miercuri oficiali americani, adăugând că discuțiile pentru rezolvarea disputelor comerciale vor continua, iar piețele trebuie să aibă răbdare, transmite Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
”Acest lucru nu a fost un schimb”, a declarat secretarul pentru Comerț Wilbur Ross la televiziunea CNBC.
Trump a menținut marți termenul de 1 septembrie pentru introducerea tarifelor de 10% pentru mii de importuri din China, inclusiv pentru produse tehnologice, haine și încălțăminte, dar a amânat pentru 15 decembrie termenul pentru anumite produse. Statele Unite și China au anunțat că reiau discuțiile comerciale, scrie News.ro.
Ambele anunțuri au fost primite cu o ușurare reținută de către retaileri și grupurile de tehnologie, în timp ce cele mai mari două economii ale lumii intră în al doilea an de conflict comercial.
Amânarea tarifelor de către Trump survine pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de încetinirea economiei mondiale. Acțiunile americane au scăzut puternic miercuri, în timp ce tendința randamentului titlurilor de trezorerie ale SUA s-a inversat pentru prima oară din 2007.
Consilierul pentru Comerț al Casei Albe Peter Navarro a afirmat, într-un interviu acordat la Fox Business Network, că decizia de amânare a introducerii taarifelor suplimentare a fost luată pentru a limita impactul asupra companiilor americane care au contracte de achiziție a bunurilor din China pentru sezonul sărbătorilor de iarnă și nu pot evita transferarea costurilor către consumatori.
Navarro a refuzat să spună ce vor dori să obțină negociatorii americani în discuțiile cu oficialii chinezi înainte de intrarea în vigoare a tarifelor. O nouă discuție telefonică între cele două părți este programată să aibă loc în această lună.
”Aceste negocieri vor avea loc în spatele ușilor închise. Oamenii trebuie să aibă răbdare”, a spus Navarro.
Ross a declarat la CNBC că este prematur de evaluat în ce stadiu se află discuțiile comerciale dintre SUA și China, adăugând că nu a fost stabilită încă o dată pentru viitoarele discuții față în față.
Potrivit datelor publicate miercuri, creșterea producției industriale chineze a încetinit la cel mai scăzut ritm din ultimii 17 ani.