Schimburile comerciale dintre China și Rusia au atins anul trecut un nivel record de 1.280 de miliarde de yuani (190 de miliarde de dolari), a anunțat guvernul de la Beijing, în condițiile în care importurile Rusiei din Uniunea Europeană au scăzut din cauza sancțiunilor legate de invazia din Ucraina, transmite Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Exporturile chinezești către Rusia și importurile din Rusia au reprezentat 20% din totalul schimburilor comerciale ale Chinei, a declarat Lyu Daliang, purtător de cuvânt al Administrației Generale a Vămilor, în cadrul unei conferințe de presă.
CITEȘTE ȘI Prețurile de consum din SUA au scăzut în decembrie cu 0,1%, indicând încetinirea inflațieiLivrările de bunuri chinezești către Rusia au crescut timp de șase luni la rând, scrie Hotnews.ro.
Rusia și-a mai mult decât dublat exporturile pe cale ferată de gaz petrolier lichefiat către China în 2022, ca parte a efortului Kremlinului de a-și diversifica vânzările la export de energie, se arată într-o analiză Reuters bazată pe date din surse din industrie.
Importurile Chinei de gaze naturale rusești prin gazoductul Power of Siberia au crescut cu cel puțin 50% în 2022, potrivit principalului producător rus, Gazprom. Importurile de țiței rusesc ale Chinei au crescut cu 10% față de anul trecut în primele 11 luni, la aproape 80 de milioane de tone.
Schimburile comerciale au frânat puternic în decembrie
Comerțul Chinei cu Rusia (exprimat în dolari) a încetinit puternic în decembrie, exporturile crescând cu 8,3% față de aceeași lună a anului trecut, în scădere față de creșterea de 17,9% din noiembrie, potrivit calculelor Reuters pe baza datelor vamale chineze de vineri.
Importurile din Rusia au crescut cu 8,3%, încetinind de la un avans de 28,5% în noiembrie, în condițiile în care o creștere a infecțiilor COVID-19 după încetarea bruscă a restricțiilor severe impuse de China a influențat cererea internă.
Cu toate acestea, odată cu desființarea politicii zero-COVID a Beijingului, Rusia și China sunt însă pregătite să reia călătoriile reciproce cât mai curând posibil și să își aprofundeze cooperarea strategică, a declarat săptămâna aceasta Zhang Hanhui, ambasadorul Chinei în Rusia.