Comisia Europeană a cerut SUA să colaboreze cu cele cinci state membre UE, printre care și România, care încă necesită vize pentru a călători în Statele Unite, informația fiind difuzată în contextul în care CE a analizat progresele realizate în ultimul an în ceea ce privește reciprocitatea cu Statele Unite în ceea ce privește regimul vizelor.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Astfel de mesaje au mai fost însă transmise anterior, fără ca SUA să le ia în considerare.
Reciprocitatea regimului vizelor este un principiu fundamental al politicii UE privind vizele și Comisia rămâne pe deplin angajată în obținerea călătoriilor fără viză în SUA pentru toate statele membre UE, obiectiv pe care îl consideră prioritar, scrie News.ro.
Pentru aceasta, Comisia Europeană anunță că va continua discuțiile cu SUA, în coordonare cu cele cinci state membre ai căror cetățeni încă au nevoie de viză pentru a călători în Statele Unite.
CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea: Măsurile fiscale propuse sunt o bombă cu ceas pentru economia RomânieiConform CE, în ultimele 12 luni, contactele cu SUA s-au intensificat, atât la nivel politic, cât și la neivel tehnic.
"Comisia a continuat să solicite Statelor Unite să coopereze cu cele cinci state membre interesate - Bulgaria, Croația, Cipru, Polonia și România - pentru a accelera progresele în vederea deplinei reciprocități a regimului de vize", precizează CE.
Acest subiect a fost discutat la toate întâlnirile oficiale UE - SUA, inclusiv la cele două reuniuni ministeriale pe Justiție și Afaceri Interne de la Sofia, din mai, și de la Washington, din luna noiembrie.