Ministerul Afacerilor Externe transmite că Ambasadorul Ucrainei la București, Ihor Prokopchuk, a fost invitat, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, la sediul MAE pentru o discuție cu secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota, în care partea română a solicitat părții ucrainene să clarifice cât mai curând diferența de poziționare a Ucrainei între precizările de presă emise în cursul zilei de sâmbătă, că nu efectuează decât lucrări de întreținere pe canalul navigabil al Dunării, și informațiile publicate de către Ministerul Comunităților, Teritoriilor și Dezvoltării Infrastructurii al Ucrainei, conform cărora pe canalul Bâstroe adâncimile de navigație au ajuns la 6,5 m, de la 3,9 m cât ar fi fost la debutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
MAE precizează că informațiilor tehnice specifice nu se află în competențele sale, care nu are structuri teritoriale și nici specializare în materie și consideră că este absolut necesar ca aceste chestiuni să fie lămurite cât mai rapid și sigur de către autoritățile române competente. MAE mai spune că ambasadorul Ucrainei a arătat că partea ucraineană nu desfășoară activități de dragare care au ca scop adâncirea căii de navigație, ci doar activități de natură operațională menite a asigura navigabilitatea până în portul Izmail și că partea ucraineană a propus organizarea în perioada următoare a unei reuniuni tehnice între ministerele responsabile, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Carrefour - pe val în RomâniaPotrivit MAE, în cadrul discuției, partea română a solicitat părții ucrainene să clarifice cât mai curând diferența de poziționare a Ucrainei între precizările de presă emise în cursul zilei de sâmbătă, 18 februarie, conform cărora partea ucraineană nu efectuează decât lucrări de întreținere pe canalul navigabil al Dunării, și respectiv informațiile publicate la data de 17 februarie, de către Ministerul Comunităților, Teritoriilor și Dezvoltării Infrastructurii al Ucrainei, conform cărora pe canalul Bâstroe adâncimile de navigație au ajuns la 6,5 m (de la 3,9 m cât ar fi fost la debutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei), scrie News.ro.
”Partea română a reiterat solicitarea stopării imediate a tuturor lucrărilor de dragaj în cazul în care acestea nu au ca scop exclusiv întreținerea căii de navigație și a evidențiat în cadrul discuției faptul că nu există acordul cu privire la desfășurarea unor astfel de activități, în condițiile în care sunt în curs procedurile de evaluare a impactului de mediu al proiectelor de navigație ale părții ucrainene”, se arată în comunicat.
MAE a reamintit că, ”în demersul scris efectuat la 16 februarie, pe cale diplomatică, pe lângă partea ucraineană, a solicitat ca, în cazul în care partea ucraineană efectuează lucrări de dragare de adâncire (care depășesc caracterul de lucrări de mentenanță/întreținere), acestea să înceteze”.
”Astfel, MAE a pus în vedere părții ucrainene necesitatea de a se abține de la orice acțiune menită a adânci calea de navigație în absența unui dialog cu România și a consimțământului expres al României în acest scop. Totodată, în cadrul întâlnirii, partea română a solicitat, în regim de urgență, acordul părții ucrainene pentru accesul navelor hidrografice române ale Administrației Fluviale a Dunării de Jos în apele ucrainene ale brațului Chilia în vederea efectuării de măsurători de batimetrie, sedimentare și de debite pe întreaga albie a brațului Chilia, care formează frontiera dintre România și Ucraina, pentru a identifica modificările morfologice care au survenit pe brațul Chilia începând cu anul 2005”, mai afirmă ministerul.
MAE a arătat în cadrul întâlnirii că ”un astfel de acord al părții ucrainene va contribui la clarificarea aspectelor anterior menționate, precum și la asigurarea deplină a încrederii între cele două părți - ca parteneri și state vecine apropiate, care împărtășesc aceleași valori”.
”MAE reiterează, în acest context, faptul că verificarea pe teren a informațiilor tehnice specifice nu se află în competențele MAE, care nu are structuri teritoriale și nici specializare în materie. Ministerul Afacerilor Externe consideră că este absolut necesar ca aceste chestiuni să fie lămurite cât mai rapid și sigur de către autoritățile române competente.
”Ambasadorul Ucrainei a arătat că partea ucraineană nu desfășoară activități de dragare care au ca scop adâncirea căii de navigație, ci doar activități de natură operațională menite a asigura navigabilitatea până în portul Izmail, parametrii de navigație ai acestuia fiind cuprinși în comunicarea publică a Ministerului Comunităților, Teritoriilor și Dezvoltării Infrastructurii al Ucrainei. Partea ucraineană a indicat, de asemenea, că necesitatea asigurării navigabilității pe brațul Chilia și capacitarea porturilor fluviale ale acestui stat (în mod particular a portului Izmail) a survenit în contextul blocadei instituite de Rusia asupra portului Odesa”, precizează MAE.
De asemenea, ”partea ucraineană a exprimat deplina deschidere pentru reluarea dialogului la nivel tehnic, în scopul clarificării tuturor elementelor de interes și stabilirii cooperării în cadrul acestui proiect cu luarea în considerare a intereselor ambelor părți, inclusiv a celor deduse din necesitatea protejării mediului Deltei Dunării”, spune MAE în comunicat.
”În acest scop, partea ucraineană a propus organizarea în perioada următoare a unei reuniuni tehnice între ministerele responsabile pentru domeniul transporturilor din cele două state”, mai spune MAE.
MAE reamintește că ministrul de externe Bogdan Aurescu a avut o discuție cu ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, sâmbătă, 18 februarie, în marja Conferinței de Securitate de la München, prin care a solicitat clarificarea cât mai curând a poziției părții ucrainene.
MAE reiterează, de asemenea, că a solicitat, în cursul zilei de 13 februarie, Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării transmiterea unor informații cât mai complete și actualizate privind eventuale activități desfășurate de partea ucraineană în sectorul „canalului de navigație Bâstroe” și evaluarea instituției privind impactul acestora, iar ulterior MAE a solicitat și Poliției de Frontieră Române transmiterea informațiilor rezultate în urma monitorizării activităților efectuate de autoritățile ucrainene sau de contractori ai acestora în sectorul „canalului de navigație Bâstroe”, precum și evaluarea caracterului acestora. Totodată, MAE a solicitat la 15 februarie informații de specialitate din partea Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ). În urma acestor solicitări, MAE nu a primit până în prezent informări din partea acestor autorități aflate în subordinea altor ministere de resort din care să rezulte că partea ucraineană efectuează lucrări de dragare de adâncire.
De asemenea, MAE a transmis și pe 16 februarie 2023, dar și anterior, inclusiv în 2022, Comisiei Europene, că autoritățile române nu sunt de acord cu propunerea de includere a brațelor Chilia și Bâstroe ale Dunării în TEN-T întrucât este necesar ca proiectul canalului de navigație inițiat de Ucraina să respecte strict prevederile de drept internațional aplicabile, inclusiv și mai ales reglementările în materie de protecție a mediului. Sunt neadevărate informațiile publice potrivit cărora Comisia ar fi cerut, prin acest demers, acordul României pentru adâncirea așa-zisului „canal de navigație Bâstroe”.