„Va fi un succes imens”, a prezis Trump despre acest nou sistem, care va permite cetățenilor străini cu „calități excepționale” să obțină o „carte aurie”.
„În schimbul plății unei sume de un milion de dolari către Trezoreria americană sau, în cazul în care sunt sponsorizați de o companie, a două milioane de dolari”, candidații la această „carte aurie” „vor beneficia de o procedură accelerată de obținere a vizei”, a precizat un consilier al lui Donald Trump, scrie News.ro.

Donald Trump a anunțat și o taxă anuală de 100.000 de dolari pentru vizele de muncă foarte utilizate în sectorul tehnologic, pe care le are în vizor de ani de zile.
În prezent, vizele H-1B permit lucrătorilor străini cu calificări specifice (oameni de știință, ingineri și programatori IT, printre alții) să vină să lucreze în Statele Unite. Aceste permise de muncă sunt pe durată determinată, cu o perioadă inițială de trei ani, care poate fi prelungită la șase ani, pentru străinii sponsorizați de un angajator.
Donald Trump și-a manifestat încă din primul mandat dorința de a le limita pentru a acorda prioritate lucrătorilor americani. „Ideea generală este că aceste mari companii din sectorul tehnologic sau din alte sectoare nu vor mai forma lucrători străini”, a explicat secretarul comerțului Howard Lutnick, alături de președintele american în Biroul Oval, asigurând că „toate marile companii sunt de acord”.

Dacă apelează la lucrători străini, „trebuie să plătească 100.000 de dolari guvernului și, apoi, să-și plătească angajații, ceea ce nu este rentabil”, a continuat el. „Dacă doriți să formați pe cineva, formați un tânăr absolvent al uneia dintre marile universități din țara noastră, formați americani și nu mai aduceți oameni care să ne ia locurile de muncă.”
Numărul cererilor de vize H-1B a crescut semnificativ în ultimii ani, cu un vârf al acceptărilor în 2022, sub președinția democratului Joe Biden. În schimb, vârful refuzurilor a fost înregistrat în 2018, în timpul primului mandat al lui Donald Trump la Casa Albă.
Statele Unite au aprobat aproximativ 400.000 de vize H-1B în 2024, dintre care două treimi erau reînnoiri. Trei sferturi dintre solicitanții aprobați pentru viza H-1B sunt cetățeni indieni.