Economia germană s-ar putea contracta ușor anul acesta, din cauza șocului provocat de prețurile la energie și a înăspririi condițiilor financiare, se arată într-un raport publicat de Fondul Monetar Internațional, transmite Reuters.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
În 2024 și 2025, PIB-ul celei mai mari economii europene ar urma să revină pe creștere, în urma dispersării graduale a efectelor înăspririi politicii monetare și a ajustării economiei la șocul energetic, apreciază instituția financiară internațională în raportul de țară pentru Germania.
CITEȘTE ȘI Peste 21% dintre germani sunt prea săraci pentru a-și permite un concediu de o săptămână pe anPe termen mediu, creșterea medie a PIB-ului ar urma să scadă sub 1%, în urma accelerării efectelor îmbătrânirii populației și a lipsei unei creșteri semnificative a productivității, scrie Agerpres.
Inflația ar urma să scadă în continuare, în urma atenuării prețurilor energiei și a înăspririi politicii monetare, dar se vor resimți efectele presiunilor salariale, avertizează FMI.
Incertitudinile sunt neobișnuit de ridicate, cu riscuri substanțiale în ambele direcții, în special riscurile negative la adresa evoluției economiei, apreciază instituția financiară internațională.
"Incertitudinile referitoare la persistența inflației de bază sunt în special ridicate, deoarece creșterea rapidă a inflației de bază la nivelul actual nu a mai fost observată de decenii în Germania sau în alte mari economii", se arată în raportul FMI.
În mai, Oficiul federal de statistică a anunțat că economia Germaniei a înregistrat o contracție de 0,3% în primele trei luni ale anului, după un declin de 0,5% în ultimul trimestru al anului trecut. Definiția tehnică a recesiunii este două trimestre consecutive de contracție a Produsului Intern Brut.
FMI previziona în mai o creștere aproape de zero a PIB-ului Germaniei în 2023, înainte de o redresare graduală, între 1% și 2%, în perioada 2024 - 2026.