Mai puțin de jumătate dintre italieni vor să rămână în UE, relevă un studiu

Mai puțin de jumătate dintre italieni vor să rămână în Uniunea Europeană, iar peste două treimi acuză UE că nu-i ajută să facă față crizei migrației, potrivit unui nou studiu publicat joi de Institutul de cercetare Eurispes, relatează DPA:
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Mai puțin de jumătate dintre italieni vor să rămână în UE, relevă un studiu

Mai puțin de jumătate dintre italieni vor să rămână în Uniunea Europeană, iar peste două treimi acuză UE că nu-i ajută să facă față crizei migrației, potrivit unui nou studiu publicat joi de Institutul de cercetare Eurispes, relatează DPA:

Potrivit acestei cercetări - Raportul cu privire la Italia 2017 -, 48,8% dintre respondenți se opun ieșirii din UE, iar 29,5% susțin un referendum asemănător Brexitului, scrie News.ro.

Însă 71,5% dintre italieni acuză UE că nu-i ajută să facă față crizei migrației, iar 70,2% că le impune să facă sacrificii economice pe care le consideră incorecte.

Alți 48,5% dintre respondenți spun că puterea lor de cumpărare s-a erodat anul acesta, 77,2% afirmă că știu persoane care nu pot să-și acopere nevoile din salarii până la sfârșitul lunii, iar 24,2% se declară săraci.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0670 +0.0036+0.07 %
1 USD4.2778 -0.0070-0.16 %
1 GBP5.8389 -0.0073-0.12 %
1 CHF5.4387 +0.0210+0.39 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite