“NATO, așa cum îl știm, se apropie de sfârșit. Și asta e OK. La Davos, europenii au simțit direct faptul că America nu mai este interesată de securitatea lor și ar putea chiar fi o amenințare la adresa acesteia. Europa poate rămâne o vasală a SUA, dar fără a putea conta pe protecția americană, sau, unindu-se, își poate prelua controlul asupra propriului destin”.
Rajan Menon consideră că Davos este punctul culminant al unui șoc, în urma căruia “nimeni nu ar trebui să mai aibă vreo îndoială: NATO așa cum îl știm, alianța care a fost piatra de temelie a securității transatlantice timp de peste 75 de ani, se apropie de sfârșit”, arată BiziDay.
Deși Donald Trump pare a fi renunțat la ideea de a anexa Groenlanda printr-o invazie militară și a abandonat amenințarea cu tarife vamale la adresa europenilor, “agresiunea nu poate fi uitată”, mai arată profesorul Menon – “Nimeni nu și-a imaginat până acum că Statele Unite, fondatorul și principalul protector al NATO, ar putea amenința să invadeze unul dintre membrii alianței. Și totuși, iată până unde s-a ajuns”.
El trece în revistă “ruptura iremediabilă a ordinii mondiale”, semnalată de premierul canadian, Mark Carney, dar și argumentul lui Trump că “pentru a proteja ceva, trebuie să îl deții”. “Statele Unite, desigur, nu dețin niciunul dintre membrii NATO. Conform logicii domnului Trump, protecția lor nu poate fi, prin urmare, asigurată, ceea face neclar de acum dacă el ar mai respecta clauza de autoapărare a alianței, Articolul 5”.
Menon mai crede că destrămarea NATO nu va fi una imediată dar ar putea implica multiple perturbări, fără a fi totuși un dezastru. El observă că Europa posedă atât motivul, cât și mijloacele de a se proteja singură, iar această săptămână a arătat cât de eficientă poate fi UE atunci când liderii săi lucrează concertat.
Rajan Menon mai arată că disprețul lui Trump pentru Europa fusese deja exprimat fără menajamente în Strategia de Securitate Națională a administrației sale. Deși inițial Europa a preferat să îl curteze pe Trump “cu cadouri, lingușiri și discuții despre neînțelegeri”, acum arată în sfârșit hotărâre.
“Europenii sunt, fără îndoială, ușurați că disputa privind Groenlanda nu a degenerat. Dar greșesc dacă cred că problema este doar domnul Trump. Chiar dacă nu va acesta nu va încerca un al treilea mandat (neconstituțional), viziunea sa despre lume și antipatia față de Europa rezonează în rândurile MAGA, unul dintre liderii acesteia putând să-i succeadă. Și chiar dacă un democrat câștigă următoarele alegeri prezidențiale, este probabil ca Statele Unite să se concentreze din ce în ce mai mult asupra Chinei, singurul contracandidat plauzibil pentru dominația sa globală. În orice caz, prioritățile strategice ale Washingtonului vor continua să se mute în altă parte.
Pentru liderii europeni, infantilizați de decenii de dependența de protecția americană, o lume fără NATO este aproape de neimaginat. Dar ei trebuie să-și deschidă mintea. Numai renunțând la atitudinea lor supărăcioasă și angajându-se către o autonomie militară, Europa, împreună cu Marea Britanie și Canada, se pot elibera de dependența de o țară care, din ce în ce mai mult, își privește aliații tradiționali cu dispreț și condescendență.
Continentul are cu siguranță resursele necesare pentru a face acest lucru. Măsurile standard ale puterii militare – populația, produsul intern brut, progresul tehnologic și calibrul industriilor de apărare – arată că Europa își poate atinge securitatea pe cont propriu. Ceea ce îi lipsește este voința politică. Deoarece Europa este formată din multe state suverane, acțiunea la unison este inerent dificilă. Și unele, în special Polonia și trioul baltic, rămân legate de protecția americană din motive istorice profund înrădăcinate.
Totuși, aceste obstacole, deși incontestabile, nu sunt insurmontabile. Uniunea Europeană, ea însăși un ansamblu de state, a realizat o integrare economică și politică uimitoare, inclusiv instituții supranaționale cu putere substanțială. În anii 1950, când a început integrarea europeană, federația de astăzi era de neconceput. Însăși istoria sa îi arată Europei ce poate face.
În orice caz, liderii săi nu mai au de ales. Pot fie să se retragă în fatalism, fie să opteze pentru acțiune politică. Aceasta din urmă va necesita regândirea strategiei lor de securitate centrate pe America și efectuarea de modificări pentru modernizarea și îmbunătățirea echipamentelor și infrastructurii militare a continentului. (…) Țările NATO, cu excepția Americii, și-au crescut semnificativ cheltuielile pentru apărare. Doar două din ele alocau 2% din PIB pentru apărare în 2014, iar până în 2025 toate atinseseră acest prag, cu șase țări care au cheltuit 3% sau mai mult. Cheltuielile lor militare combinate au totalizat 608 miliarde de dolari – de peste patru ori mai mult decât cheltuielile Rusiei.
În ciuda tuturor farselor și fanfaronadelor sale hibride, Rusia nu reprezintă o amenințare militară imposibil de gestionat. Uitați-vă doar la invazia haotică a Ucrainei făcută de către președintele Vladimir Putin. După aproape patru ani de război împotriva unei țări mult mai slabe, forțele armate ale Rusiei au suferit pierderi uriașe în trupe și materiale, au obținut câștiguri modeste, și nu sunt în stare să mărșăluiască asupra restului Europei. Costurile economice directe și indirecte ale războiului, estimate până în prezent la 2,4 mii de miliarde de dolari, înseamnă că Rusia va petrece mulți ani în recuperare.
Aerul de munte poate fi unul clarificator. La Davos, liderii europeni “au putut respira” faptul că America nu mai este interesată de securitatea europeană și că ar putea fi chiar o amenințare la adresa acesteia. Alegerea este clară. Europa poate rămâne vasală a Statelor Unite, fără a putea conta pe protecția lor. Sau, unindu-se, își poate prelua controlul asupra propriului destin”.
