Pas decisiv pentru aderarea României la OCDE

Direcția Națională Anticorupție a anunțat că România a primit avizul formal al Grupului de lucru al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru combaterea mitei în operațiunile economice internaționale, un pas 'decisiv' în procesul de aderare a țării noastre.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Pas decisiv pentru aderarea României la OCDE

Potrivit DNA, evaluarea adoptată în luna octombrie arată că România îndeplinește standardele internaționale în prevenirea și combaterea corupției care implică funcționari publici străini.

'Acest rezultat a fost posibil datorită eforturilor susținute ale Direcției Naționale Anticorupție, în strânsă colaborare cu Ministerul Justiției. DNA a avut un rol important în implementarea recomandărilor OCDE, iar una dintre cele mai importante - cea privind resursele umane, financiare și de formare profesională - a fost considerată pe deplin îndeplinită. Totodată, evaluarea OCDE recunoaște progresele României și în celelalte recomandări aflate în curs de implementare, rezultate obținute prin aceeași colaborare instituțională', a explicat DNA.

ULTIMA ORĂ Bolojan a numit noua conducere a AMEPIP, care monitorizează companiile de stat. Guvernul poate recupera bani din PNRR CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Bolojan a numit noua conducere a AMEPIP, care monitorizează companiile de stat. Guvernul poate recupera bani din PNRR

În baza noii legislații - Legea nr. 319/2024, modificată prin Legea nr. 156/2025, DNA are competență exclusivă pentru investigarea mitei oferite funcționarilor publici străini și a infracțiunilor conexe, precum spălarea banilor sau falsul în înscrisuri, scrie Agerpres.

În 2025, DNA a continuat investigarea unui caz reprezentativ de mită transnațională, încadrat potrivit noilor prevederi legale și inclus de OCDE în matricea de cazuri relevante.

O nouă lovitură de stat în Africa de Vest CITEȘTE ȘI O nouă lovitură de stat în Africa de Vest

'OCDE a evidențiat capacitatea DNA de a desfășura investigații eficiente în cazurile de mituire străină și de a coopera cu autorități din alte state. De asemenea, România a fost remarcată pentru implicarea activă în mecanismele internaționale de evaluare, prin participarea la examinarea altor state parte la Convenție. Obținerea avizului formal reprezintă un semnal puternic privind angajamentul României în consolidarea integrității și a luptei împotriva corupției la nivel internațional', a mai transmis DNA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0901 -0.00020.00 %
1 USD4.3946 -0.0029-0.07 %
1 GBP5.8106 +0.0206+0.36 %
1 CHF5.4542 +0.0010+0.02 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite