Secția Curții de Apel din Paris care se ocupă de dosarele de extrădare a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României și plasarea sa sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi țara, informează AFP.
Paul al României este vizat de un nou mandat european de arestare emis de București, care cere extrădarea lui, ca să execute o pedeapsă cu închisoarea pronunțată în România înt-un dosar de retrocedări ilegale.

21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
În vârstă de 76 de ani, Paul al României a fost arestat la domiciliul său din Paris și încarcerat la 7 aprilie în legătură cu acest nou mandat european de arestare, emis la 30 ianuarie de autoritățile române, scrie News.ro.
Audierea pentru examinarea noului mandat de arestare de care este vizat Paul al României este programată la 14 mai în fața Camerei de extrădare.
„Această decizie (luată miercuri de Curtea de Apel din Paris - n.r.) confirmă faptul că Franța, ca și alte jurisdicții europene, refuză să devină instrumentul unei hărțuiri judiciare și politice orchestrate de statul român cu unicul scop de a-l împiedica să își revendice drepturile în cadrul succesiunii regale”, a declarat pentru AFP avocata prințului Paul, Miriame Laïchi. „Legea a vorbit. Drepturile omului în cazul prințului Paul trebuie respectate. Această hărțuire din partea statului român, care este contrară valorilor europene, trebuie să înceteze imediat”, a adăugat ea.

Avocatul ceruse eliberarea sa având în vedere vârsta sa, „motivele medicale expuse în dosar” și „garanțiile de reprezentare” pentru Paul al României, care a apărut în lojă îmbrăcat cu o cămașă albă și clătinându-se, notează AFP.
Bucureștiul vrea ca el să execute pedeapsa de trei ani și trei luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate, pronunțată de Înalta Curte de Casație a României în decembrie 2020. Prințul este acuzat că, între 2006 și 2013, a colaborat cu o bandă de escroci pentru a recupera proprietăți pe care le pretindea ca moștenitor al familiei regale. În acest caz, 18 persoane au fost condamnate, iar prejudiciul adus statului a fost estimat de procurori la 145 de milioane de euro, precizează AFP.
„Este incredibil că au emis din nou un mandat de arestare când știu că sunt nevinovat”, a declarat Paul din România la audiere, declarându-se „foarte dezamăgit de țara (sa)”.
Un prim mandat european de arestare a fost emis la 18 decembrie 2020, la o zi după condamnarea sa în apel. Dar, în noiembrie 2023, Camera de extrădare din Franța a refuzat să îl predea Bucureștiului pe acest descendent al regelui Carol al II-lea, unul dintre ultimii regi ai României, „din cauza unui risc real de încălcare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”. În Malta, unde prințul a mers în aprilie 2024 pentru o ceremonie oficială, justiția a refuzat de asemenea să îl predea autorităților române. Tatăl prințului, Carol Mircea Grigore, născut în 1920, a fost unul dintre fiii lui Carol al II-lea, rege al României între 1930 și 1940. În 1947, familia regală a fost expulzată din România de comuniști, iar proprietățile sale au fost confiscate. Disputele continuă cu privire la moștenire, explică AFP.