Situația din România, după violențele de la protestul din 10 august, ar urma să fie discutată în Parlamentul European, în sesiune plenară, au declarat europarlamentari români pentru News.ro.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Propunerea ca situația din România să fie discutată în plenul PE a fost făcută de Partidul Verzilor și ar fi fost susținută de toate celelalte formațiuni, la conferința președinților, din care fac parte liderii grupurilor politice din Parlamentul European.
CITEȘTE ȘI Oficial din administrația Trump, anonim în NY Times: Sunt parte din Rezistență. Președintele: Un om fără curajAstfel, s-ar fi convenit ca situația din România să figureze pe agenda sesiunii plenare a PE de la începutul lunii octombrie, iar la dezbateri ar putea lua parte și premierul Viorica Dăncilă, fiind o cutumă ca liderii să meargă la dezbaterile din PE atunci când acestea vizează situația din țările lor.
La protestul antiguvernamental din 10 august, sute de persoane au fost rănite, după intervenția în forță a Jandarmeriei. Numărul plângerilor înregistrate în dosarul privind incidentele violente de atunci a ajuns la 770, anunțăa Parchetul General, luni.