Administrația președintelui Donald Trump intenționează să extindă operațiunile de aplicare a legii în companii, după raidul de la o fabrică Hyundai din statul Georgia, unde sute de persoane au fost arestate pentru încălcarea legislației privind imigrația, a declarat un înalt oficial al Casei Albe, citat de Reuters.
”Vom desfășura mai multe operațiuni de verificare la locul de muncă”, a spus la CNN coordonatorul pentru frontieră al Casei Albe, Tom Homan.

”Nimeni nu angajează un imigrant ilegal din bunătatea inimii. Îi angajează pentru că pot fi exploatați mai mult, plătiți mai puțin și folosiți pentru a submina competiția care angajează cetățeni americani.”
Joi, autoritățile de imigrație au arestat 475 de persoane la uzina Hyundai, majoritatea cetățeni sud-coreeni. Guvernul de la Seul a anunțat că muncitorii vor fi repatriați după finalizarea procedurilor administrative, scrie News.ro.
Oficiali ai ICE (U.S. Immigration and Customs Enforcement) au precizat că printre cei reținuți se află persoane care au trecut ilegal granița sau care au depășit termenul vizelor. Mulți aveau vize turistice sau de afaceri, care nu permit muncă legală.
Raidul din Georgia survine pe fondul intensificării retoricii dure a lui Trump privind imigrația ilegală.

În ultimele săptămâni, acesta a sugerat că ar putea trimite trupe ale Gărzii Naționale și agenți federali la Chicago pentru a combate criminalitatea și imigrația.
Sâmbătă, Trump a publicat pe Truth Social un meme inspirat din filmul ”Apocalypse Now” (1979), înfățișând orizontul orașului Chicago în flăcări, cu elicoptere militare.
Imaginea, criticată de locuitorii orașului pentru tonul războinic, a fost apărată de Homan, care a declarat că administrația ”merge la război doar cu criminalii și cu cei care încalcă legile imigrației”.