Președintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu pentru Fox News că administrația lucrează la elaborarea unui permis temporar pentru imigranții care lucrează în anumite sectoare, ceea ce ar marca cea mai recentă schimbare în abordarea privind aplicarea legilor în materie de imigrație pentru lucrătorii agricoli, relatează nbcnews.com.
„Lucrăm la asta chiar acum. Vom face în așa fel încât să existe un fel de permis temporar, prin care oamenii să plătească impozite, iar fermierii să aibă un minim de control, în loc să intri și să iei pe toată lumea”, a declarat Trump într-un interviu înregistrat vineri și difuzat în emisiunea „Sunday Morning Futures” de la Fox News.

Președintele a făcut referire la autoritățile care merg la ferme și „iau oameni care lucrează acolo de 15-20 de ani, care sunt buni, care poate au venit ilegal”. „Ceea ce vom face este să facem ceva pentru fermieri, să le permitem să fie ei cei care decid. Fermierul știe ce are de făcut. Nu va angaja un criminal”, a spus Trump. „Când intri într-o fermă și el are pe cineva care lucrează cu el de nouă ani făcând acest gen de muncă, care este o muncă grea, și mulți oameni nu o vor face, și ajungi să distrugi un fermier pentru că ai luat toți oamenii. Este o problemă”, scrie News.ro
Solicitat să comenteze, un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Securitate Internă a oferit același comentariu dat de departament anterior, după ce Casa Albă a renunțat la planul de a limita activitatea de control al imigrației în anumite locuri de muncă din industrie.
„Președintele a fost extrem de clar. Nu vor exista spații sigure pentru industriile care adăpostesc infractori violenți sau care încearcă în mod intenționat să submineze eforturile ICE”, se arată în declarație.
„Aplicarea legii la locul de muncă rămâne o piatră de temelie a eforturilor noastre de a proteja siguranța publică, securitatea națională și stabilitatea economică. Aceste operațiuni vizează rețelele de angajare ilegală care subminează lucrătorii americani, destabilizează piețele muncii și expun infrastructura critică la exploatare”, se mai arată în comunicat.
Această decizie marchează cea mai recentă schimbare în modul în care administrația Trump tratează lucrătorii agricoli imigranți. În ultimele săptămâni, Casa Albă a ezitat să decidă dacă să scutească anumite locuri de muncă de raidurile Serviciului de Imigrare și Vamă.
Trump a declarat într-o postare pe Truth Social din 12 iunie că fermierii și oamenii din industria hotelieră și de agrement au afirmat că politica de imigrare a administrației „le ia lucrători foarte buni, cu vechime, iar aceste locuri de muncă sunt aproape imposibil de înlocuit”. Președintele a declarat că „trebuie să ne protejăm fermierii”, adăugând că „se vor produce schimbări”. NBC News a raportat anterior că, aproximativ în același timp, ICE a suspendat arestările la locul de muncă în agricultură, restaurante și hoteluri.

Dar, doar câteva zile mai târziu, administrația a reluat arestările lucrătorilor imigranți din aceste industrii. Tricia McLaughlin, secretar adjunct al DHS, a făcut aceeași declarație ca și cea a DHS de duminică.
„Președintele a fost incredibil de clar. Nu vor exista spații sigure pentru industriile care adăpostesc criminali violenți sau care încearcă în mod intenționat să submineze eforturile ICE”, a declarat McLaughlin după ce DHS a anulat pauza la începutul acestei luni.
Un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat după anularea pauzei că Trump „rămâne hotărât să aplice legea federală privind imigrația – orice persoană prezentă ilegal în Statele Unite riscă să fie expulzată”.
În aprilie, Trump a lansat ideea că persoanele fără documente care lucrează la ferme și hoteluri ar putea fi autorizate să părăsească țara și să se întoarcă legal. NBC News a raportat anterior că un oficial al administrației a declarat că Trump dorește să îmbunătățească programele H-2A și H-2B, care permit angajatorilor să angajeze temporar lucrători migranți.