Președintele american, Donald Trump, transmite că va lansa un ”anunț foarte, foarte mare”, înaintea turneului în Orientul Mijlociu, în Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite.
Turneul este prevăzut săptămâna viitoare, în perioada 13-16 mai, a doua sa deplasare în străinătate, însă a refuzat să ofere vreun indiciu despre natura acestui anunț, relatează AFP.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
”Vom avea un anunț foarte, foarte mare de făcut. Nu am să vă spun despre ce este vorba. Și este foarte pozitiv”, a declarat la Casa Albă președintele american, arată news.ro.
Acest anunț urmează să fie făcut ”joi sau vineri ori luni înainte de plecarea noastră”, a adăugat Donald Trump.

”Va fi unul dintre cele mai importante anunțuri făcute de ani de zile într-un anumir subiect, un subiect foarte important”, a declarat la fel de enigmatic miliardarul republican.
”Nu spun că este vorba neapărat depre comerț”, a declarat un pic mai târziu Donald Trump, care a lansat un război vamal mondial.
Acest turneu în Orientul Mijlociu urma să fie prima deplasare n străinătate a președintelui american de la revenirea sa la putere, în ianuarie.
Însă el a făcut un dus-întors fulger la Roma, la funeraliile Papei Francisc.

Donald Trump a lăudat în mai multe rânduri potențialul economic al relațiilor Statelor Unite cu țările de la Golful Persic, cu care familia sa are relații de investiții private.
Președintele american exercită totodată presiuni în vederea unei normalizări a relațiilor Arabiei Saudite cu Israelul.
La finele lunii trecute, Trump mai spunea că Rusia și Ucraina sunt „foarte aproape de finalizarea unui acord” care ar pune capăt războiului și face apel la cele două părți să se întâlnească „la niveluri foarte înalte”.