Scăderea importurilor britanice de produse provenite din Uniunea Europeană în cazul unui așa-numit Brexit dur ar amenința peste 600.000 de locuri de muncă în întreaga lume, relevă un studiu realizat de institutul german IWH, citat luni de AFP.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
Potrivit concluziilor experților germani, în ipoteza reducerii cu 25% a cererii de produse europene în Regatul Unit, ar fi periclitate 103.000 de locuri de muncă în Germania și 50.000 în Franța, scrie Agerpres.
O ieșire dezordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană, care s-ar traduce în special prin introducerea unor taxe vamale, ar avea drept consecință perturbarea lanțurilor internaționale de producție, a explicat Oliver Holtemüller, unul dintre autorii studiului.
În total, aproape 179.000 de locuri de muncă din Uniunea Europeană sunt vizate în mod direct de reculul exporturilor, în timp ce 433.000 de posturi suplimentare sunt amenințate indirect, atât în UE, cât și în țări terțe.