VIDEO India testează o rachetă balistică capabilă să atingă orice parte a Chinei

Perspective   
VIDEO India testează o rachetă balistică capabilă să atingă orice parte a Chinei

India a testat cu succes, în Odisha, o rachetă balistică cu rază intermediară de acțiune, denumită Agni-5.

Aceasta, după ce va deveni operațională, ar putea atinge cu o ogivă nucleară orice parte a Chinei, conform AFP.

Urmărește-ne și pe Google News

Autoritățile au anunțat că testul a ”validat toți parametri operaționali și tehnici”, scrie News.ro

Trenul București-Kiev reapare după 5 ani FOTO CITEȘTE ȘI Trenul București-Kiev reapare după 5 ani FOTO

India și China, primele două țări cele mai populate din lume, sunt rivale și își dispută influența în Asia de Sud.

Relațiile lor s-au deteriorat în 2020, în urma unor confruntări sângeroase la frontieră.

India face parte din Quad, o alianță de securitate, alături de Statele Unite, Australia și Japonia, și este considerată o contrapondere a Chinei.

Însă tulburări comerciale și geopoliticie mondiale declanșate de războiul tarifar al președintelui american Donald Trump au determinat o apropiere între New Delhi și Beijing.

FOTO Primark continuă expansiunea în România și deschide primul magazin în regiunea de nord-vest CITEȘTE ȘI FOTO Primark continuă expansiunea în România și deschide primul magazin în regiunea de nord-vest

În octombrie, premierul indian Narendra Modi s-a întâlnit cu președintele chinez Xi Jinping pentru prima oară în ultimii cinci ani, la un summit în Rusia.

Narendra Modi urmează să efectueze o primă vizită în China din 2018 la sfârșitul acestei luni, pentru a asista la un summit al Orgabizației Cooperării de la Shanghai (OCS), un organism regional de securitate.

Relațiile New Delhi cu Washingtonul s-au tensionat după ce preșeidntele american Donald Trump a dat Indiei un ultimatum să-și înceteze achizițiile de petrol din Rusia, o sursă esențială de venit a Moscovei.

Statele Unite au amenințat să dubleze taxele vamale ale importurilor din India, de la 25 la 50% - până la 27 august -, dacă New Delhi nu-șoi scimbă furnizorul de țiței.

viewscnt
Afla mai multe despre
india
achetă balistică