

Rețeaua de tip fast-food Cartofisserie a încheiat 2025 cu afaceri în scădere și profit în declin accentuat, marcând primul recul al cifrei de afaceri după 2020. În paralel, compania a trecut printr-o ajustare a profitabilității și o reducere semnificativă a datoriilor.
Producătorul elvețian de ciment Holcim urmează să obțină aprobarea UE pentru a cumpăra afacerea din România a grupului german Xella, unul dintre liderii pieței locale de materiale de construcții.
Conducerea Renault a confirmat informațiile anterioare și a anunțat în cadrul unei întâlniri interne închiderea centrului de cercetare-dezvoltare din Villiers-Saint-Frederic, dedicat vehiculelor comerciale.
După ce 2024 a reprezentat cel mai bun an din istoria companiei în România din perspectiva rulajului, afacerile Lagardère Travel Retail au intrat pe un trend descendent în 2025, iar profitul net s-a redus drastic, până la al doilea cel mai mic nivel din ultimul deceniu.
Industria bateriilor și cea a autovehiculelor se pregătesc de o schimbare majoră de paradigmă din punct de vedere al chimiilor utilizate în celule. După LFP, acum investițiile merg în sodiu-ion, iar CATL este gata de începerea producției de serie chiar în 2026.
Furnizorul de servicii și soluții software NTT DATA România (fosta EBS Romania) a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 452,1 milioane de lei, în scădere cu 2,4% față de 2024. Vânzările companiei în 2024 au scăzut cu 6,2%, la 463,4 milioane de lei.
De'Longhi România, parte a grupului italian De'Longhi, a consemnat anul trecut o cifră de afaceri de 2,97 miliarde de lei, în scădere cu 0,25% față de 2024. Profitul net al companiei a urcat cu 1,5%, la 157,22 milioane de lei.
Electrica Furnizare atenționează clienții asupra unei tentative de phishing prin intermediul căreia sunt notificați cu privire la emiterea unor facturi și îndemnați să facă plata acestora prin accesarea unui link.
Retailerul german de cosmetice și produse de îngrijire personală dm drogerie markt România a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 1,97 miliarde lei, în creștere cu 20,2% față de anul anterior.
Datanet Systems, integrator de sisteme informatice complexe, membru al grupului slovac Soitron, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 163,94 milioane de lei, nivel inferior cu 36,1% față de anul precedent. În 2024, afacerile companiei sporiseră față de 2023 cu 34,3%.
Net Brinel, parte a grupului francez SNEF din anul 2019, a consemnat anul trecut afaceri de 279,7 milioane de lei, în scădere cu 1% față de 2024, în timp ce profitul net a urcat cu 49,1%, la 8,53 milioane de lei.
Betfair Romania Development, cel mai mare centru de tehnologie al grupului Flutter Entertainment, și-a sporit afacerile în 2025 cu 13%, la 875,3 milioane de lei, conform datelor analizate de Profit.ro.
Vantage Towers Romania, subsidiara locală a Vantage Towers, unul dintre cei mai importanți operatori de infrastructură de telecomunicații din Europa, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 364,04 milioane de lei, cu 5,1% peste nivelul din 2024, conform datelor analizate de Profit.ro.
Marca premium Alfa Romeo, unul dintre cele mai valoroase branduri ale grupului Stellantis, și-ar putea amplifica potențialul odată cu lansarea unui nou model în segmentul compact hatchback, din care a ieșit în urmă cu 5-6 ani.
FlixBus, compania travel-tech care operează cea mai extinsă rețea de autocare interurbane din Europa, anunță că a decis să repornească ruta 666 din Polonia, denumită „Drumul spre iad”.
LSEG Business Services RM SRL, centrul de tehnologie și operațiuni al London Stock Exchange Group (LSEG) din România, a raportat pentru anul 2025 o cifră de afaceri de 696,6 milioane de lei, în urcare cu 16,3% față de anul precedent.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate vrea ca serviciile medicale pentru pacienții cu afecțiuni cronice, tratați prin programele naționale de sănătate, să mai fie decontate în sistemul privat doar dacă exced capacitatea furnizorilor publici de servicii medicale.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro