Pe volume mici în piața reglementată, indicele celor mai tranzacționate acțiuni de la BVB a suferit cel mai important recul din ultimele luni.
Discuțiile și negocierile dintre Porsche și Varta s-au finalizat cu cumpărarea diviziei V4Drive GmbH, care dezvoltă și produce celule de baterii Li-Ion. Cele două companii au anunțat semnarea contractului cu 1 martie.
Robyn Denholm, președinta Tesla Motors, a anunțat vânzarea unui pachet consistent de acțiuni, potrivit documentelor depuse la autoritatea bursieră din SUA, Securities and Exchange Commission. Imediat după anunț, bursa a reacționat cu o scădere abruptă a cotației acțiunilor Tesla, care duce și mai jos prețul, după scăderile din ultimele săptămâni.
Renault Group va avea începând de la 1 aprilie un nou director comercial, care îi va lua locul, la nivel de grup, lui Xavier Martinet, care a fost vicepreședinte pentru vânzări și marketing al mărcii Dacia. Noul director, Eric Laforge, a fost până în acest an, CEO al mărcilor Jeep, Dodge și RAM în Europa.
Kazahstanul intenționează să-și majoreze luna aceasta exporturile de petrol prin conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC) la 6,7 milioane tone metrice, de la 5,4 milioane tone în februarie.
CK Hutchison, din Hong Kong, va vinde pachetul său de acțiuni din porturile din Panama către grupul american BlackRock, pe fondul presiunii lui Trump, conform Reuters.
Portofelele digitale și patformele de exchange au devenit în ultima perioadă ținte tot mai frecvente ale atacatorilor.
Piețele bursiere din Marea Britanie și SUA se prăbușesc pe măsură ce tarifele anunțate de Trump îi sperie pe investitori
Liderul serviciilor logistice și de transport din România, Aquila, a finalizat tranzacția prin care preia 100% din părțile sociale ale companiei KITAX Kft, una dintre cele mai importante cinci companii de distribuție din domeniul său de activitate, cu acoperire națională în Ungaria.
Ministerul Finanțelor propune alocarea, pentru anul 2025, a unui plafon de garantare de 500 milioane de lei în vederea emiterii de garanții în cadrul programului „Noua Casă”, prin care Guvernul susține achizițiile de locuințe, în anumite condiții, prin credite ipotecare. De asemenea, Guvernul pregătește și o modificare în procesul celor executați pentru neplata creditului Noua Casă, având în vedere că tot mai multe dosare de executare sunt refuzate de ANAF pentru că debitorii nu confirmă primirea înscrisului în care este prevăzută creanța bugetară. Astfel, Guvernul propune ca, în cazurile în care debitorul nu confirmă primirea înscrisului, notificarea să fie considerată efectuată prin publicarea înscrisului la sediul și pe pagina online a FNGCIMM.