Legumicultor, despre Casa de Comerț “Unirea”: Am crezut că vor fi făcute magazine și se vor adresa direct consumatorului. Acum înțeleg că lucrează cu retailerii

Legumicultor, despre Casa de Comerț “Unirea”: Am crezut că vor fi făcute magazine și se vor adresa direct consumatorului. Acum înțeleg că lucrează cu retailerii
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 mai 2023

Marian Baronescu, legumicultor, a afirmat, referindu-se la Casa de Comerț “Unirea”, că dacă inițial era vorba să fie realizate magazine care să se adreseze direct consumatorului, acum va lucra cu retailerii. El a precizat că ideea este bună, dar că nu a fost implementată și începe să devieze de la planul inițial de a se adresa consumatorului final.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“La început am înțeles din acest proiect, am crezut că o să fie făcute magazine și se vor adresa direct consumatorului. Acum înțeleg că lucrează cu retailerii. La noi în zonă nu am auzit nimic despre aceste contracte, nu a venit nimeni să întrebe pe aici dacă vrem, nu vrem să colaborăm. Deocamdată ideea de a face această rețea de magazine și acest centru de achiziție, pentru că practic acum cred că a rămas doar centru de achiziție, este bună, numai că văd că nu s-a implementat și începe să devieze de la ideea inițială de a se adresa consumatorului final. Dacă totuși statul, prin diferite organe competente, primării și așa mai departe aveau aceste piețe, puteau să le modernizeze și să le facă niște centre cu camere frigorifice și să le transforme în magazine de produse agricole sau de legume și fructe românești. Nu știu de ce mai trebuiau să mai facă alte construcții, altă entitate care să facă mai mult un fel de birocrație când trebuiau să se lege de această rețea care există, să nu mai creeze o altă rețea paralelă. Ce ne trebuie nouă, legumicultorilor și pomicultorilor din România, centrele de achiziție cu depozitele zonale pentru că faptul că dacă trebuie să duc marfa la București sau să mă duc la Cluj, așa mă duc direct pe platforma supermarketului și am terminat povestea”, a declarat Marian Baronescu la Prima News.

Vânzările de pesticide din România, producător de Top 10 în UE, au scăzut abrupt în ultimii 10 ani CITEȘTE ȘI Vânzările de pesticide din România, producător de Top 10 în UE, au scăzut abrupt în ultimii 10 ani

Directorul Casei de Comerț “Unirea”, Mariana Cotoi, a explicat la Prima News ce demersuri au mai fost făcute în cadrul acestui proiect.

“Săptămâna aceasta am avut o întâlnire în cadrul Ministerului Agriculturii cu reprezentanții cooperativelor agricole din cinci județe, urmează ca la începutul săptămânii viitoare dumnealor să ne prezinte o listă cu cantitățile și graficele de livrare și următorul pas este a stabili o întâlnire cu retailerii”, a declarat Mariana Cotoi.

Întrebată când vor ajunge la vânzare produsele la retailerii, ea a precizat că acest lucru se va întâmpla în cel mult două săptămâni.
Ea a menționat și de ce discuția a avut loc doar cu reprezentanții a cinci județe.

“Urmează ca în perioada următoare să ne întâlnim cu reprezentanții cooperativelor din țară, dar era foarte greu să îi aducem pe dumnealor la București mai ales că acum sunt în plină campanie agricolă și ne vom deplasa în cele opt regiuni. Ne adresăm nu numai cultivatorilor de legume și fructe, ne adresăm tuturor producătorilor români. Produse lactate, mezeluri, conserve, tot ce ține de domeniul agroalimentar. Programul nostru este deschis pentru tot producătorul român care este organizat într-o formă juridică agreată de legislația românească, noi încurajăm toți producătorii români să se alăture asociațiilor de producător și cooperativelor pentru că este mult mai ușor și pentru dumnealor și pentru noi pentru a ne organiza la un nivel macro”, a mai declarat Mariana Cotoi, potrivit News.ro

viewscnt
Afla mai multe despre
legumicultor
casa de comerț unirea