România - locul 1 în UE la porumb boabe și floarea soarelui, atât la suprafața cultivată, cât și la producția realizată

România - locul 1 în UE la porumb boabe și floarea soarelui, atât la suprafața cultivată, cât și la producția realizată
Profit.ro
Profit.ro
scris 31 mar 2022

România s-a situat anul trecut pe primul loc în UE la porumb boabe și floarea soarelui, atât la suprafața cultivată cât și la producția realizată, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, suprafața cultivată cu porumb boabe anul trecut a fost de 2.493.000 hectare, iar producția realizată a fost de 14.445.000 tone, scrie News.ro

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Va fi destul de greu pentru statele din zona OPEC să crească producția de petrol. Războiul se resfrânge și asupra altor industrii, precum cea a construcțiilor. Nou val de creșteri de prețuri CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Va fi destul de greu pentru statele din zona OPEC să crească producția de petrol. Războiul se resfrânge și asupra altor industrii, precum cea a construcțiilor. Nou val de creșteri de prețuri

La floarea-soarelui, suprafața cultivată s-a ridicat la 1.112.000 hectare, iar producția totală a fost de 2.818.000 tone.

Suprafața cultivată cu grâu a fost în anul 2021 de 2.167.000 hectare, iar producția totală a fost de 10.325.000 tone.

”România comparativ cu unele state membre ale Uniunii Europene în anul 2021. La porumb boabe și floarea soarelui, România s-a situat pe primul loc, atât la suprafața cultivată cât și la producția realizată. La grâu, România s-a situat pe locul patru la suprafața cultivată și la producția realizată după Franța, Germania și Polonia”, arată datele INS.

La cartofi, România s-a situat pe locul șase la suprafața cultivată după Germania, Polonia, Olanda, Franța, Belgia și pe locul opt la producția realizată după Germania, Franța, Polonia, Olanda, Belgia, Danemarca și Spania.

De asemenea, suprafața cultivată în anul 2021, comparativ cu anul 2020, a scăzut la cereale pentru boabe, leguminoase pentru boabe, cartofi, legume și a crescut la plante uleioase. Producția agricolă vegetală a crescut în anul 2021, comparativ cu anul precedent, la cereale pentru boabe, plante uleioase, leguminoase pentru boabe și a scăzut la cartofi și legume.

În anul 2021 s-a înregistrat o creștere a randamentelor la principalele culturi.

Suprafața cultivată cu cereale pentru boabe a scăzut cu 1,2%, în timp ce producția a crescut cu 49,8%, față de anul precedent, în principal datorită randamentelor la hectar (producția medie la hectar). Suprafața cultivată cu porumb boabe în anul 2021, reprezintă 47,3% din suprafața cultivată cu cereale pentru boabe, iar cea cultivată cu grâu 41,1%.

Producția de cereale a crescut în principal datorită creșterii cu 61,5% a producției de grâu care are o pondere de 38% în producția de cereale.

Producția a crescut față de anul precedent cu 37,7%, ca urmare a creșterii în principal a randamentului la hectar.

Producția a crescut cu 40,2%, iar suprafața cultivată cu 1,0%. Creșteri ale producției s-au înregistrat la rapiță (+73,5%), floarea soarelui (+32,7%) și soia boabe (+7,8%).

Suprafața cultivată a scăzut cu 14,3%, iar producția cu 13,9%.

Producția a scăzut cu 1,2%, ca urmare a scăderii suprafeței cultivate.

În anul 2021, producția de struguri a crescut cu 6,3%, ca urmare a creșterii randamentului la hectar (+7,6%), față de anul precedent, iar suprafața cultivată a scăzut cu 1,2%.

Producția de fructe din livezi a crescut față de anul precedent cu 11%, datorită creșterii randamentelor la hectar dar și a suprafețelor cultivate.

viewscnt
Afla mai multe despre
porumb
floarea soarelui