Sacrificările de bovine, porcine, ovine și caprine în abatoare au scăzut în 2019, la fel și producția de lapte

Sacrificările de bovine, porcine, ovine și caprine în abatoare au scăzut în 2019, la fel și producția de lapte
scris 30 iun 2020

Sacrificările de bovine, porcine, ovine și caprine în unitățile industriale (abatoare) au scăzut în 2019, comparativ cu 2018, la fel și producția de lapte colectat de la exploatațiile agricole și centrele de colectare de către unitățile industriale procesatoare, a anunțat marți Institutul Național de Statistică (INS).

”În anul 2019, comparativ cu anul 2018, sacrificările de bovine, porcine, ovine și caprine în unitățile industriale (abatoare) au înregistrat o tendință descendentă, în timp ce sacrificările de păsări au înregistrat o tendință ascendentă. Producția de lapte colectat de la exploatațiile agricole și centrele de colectare de către unitățile industriale procesatoare a scăzut în anul 2019 față de anul 2018”, arată datele INS.

EXCLUSIV Scandia Food are mari probleme în Spania cu prima achiziție externă: A băgat-o în insolvență. Angajații au ieșit pe stradă împotriva proprietarului român. Directorul general: O experiență din care învățăm! CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Scandia Food are mari probleme în Spania cu prima achiziție externă: A băgat-o în insolvență. Angajații au ieșit pe stradă împotriva proprietarului român. Directorul general: O experiență din care învățăm!

În anul 2019, numărul de bovine sacrificate în unitățile industriale (abatoare) a scăzut față de anul precedent cu 15,9%, la 196.037 capete, iar sacrificările de porcine au scăzut cu 8,1%, la 3.921.418 capete. Față de anul precedent, producția de carne de bovine a scăzutcu 12,8%, iar cea de porcine a scăzutcu 6,2%, scrie News.ro.

Numărul de ovine și caprine sacrificate în unitățile industriale (abatoare) a scăzut față de anul precedent cu 0,5%, la 842.381 capete, iar producția de carne de ovine și caprine a scăzut cu 1,1%. Numărul de păsări sacrificate în unitățile industriale (abatoare) a crescut față de anul 2018 cu 6%, la 280,54 milioane capete, iar producția de carne de pasăre a crescut cu 6,6%.

Sacrificările de bovine au fost preponderente în regiunile Nord-Est (48,5%), Sud-Muntenia (10,5%) și Nord-Vest (10,4%). Sacrificările de porcine au deținut cele mai mari ponderi în regiunile: Vest (peste 36,0%), Sud-Muntenia (27,1%), Nord-Est (12,4%) și Nord-Vest (11,1%).

Cele mai semnificative ponderi ale sacrificărilor de ovine și caprine au fost înregistrate în regiunile: Sud-Muntenia (23,8%), Centru (peste 17%), Vest (peste 16%), Nord-Vest (16,5%), Nord-Est (12,5%) și Sud-Est (11,3%).

În anul 2019, sacrificările de păsări au fost preponderente în regiunile Sud-Est (24,3%), Nord-Est (23,4%), Centru (15,4%), Sud-Vest Oltenia (12,5%) și Sud-Muntenia (11,9%).

În anul 2019 comparativ cu anul precedent, cantitatea de lapte de vacă brut, colectată de unitățile procesatoare, de la exploatațiile agricole și centrele de colectare, a crescut cu 4.887 tone (+0,4%), la 1.125.300 tone.

Cantitățile colectate de lapte brut de oaie, capră și bivoliță, în anul 2019 față de anul 2018, au scăzut cu 14% (la 21.709 tone), 19,7% (la 12.963 tone) și respectiv cu 11,1%, la 1.207 tone.

Cantitatea de lapte brut importat a scăzut, de asemenea, în anul 2019 față de anul precedent cu 15.113 tone (-11,8%), la 113.025 tone.

În anul 2019, cea mai mare creștere a producției s-a evidențiat la lapte de consum cu 23.640 tone (+7,7%), urmat de lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut și alte produse lactate similare) cu 9.579 tone (+4,4%) și brânză (inclusiv urdă) cu 159 tone (+0,2%).

Producția de brânză obținută din lapte de vacă (care reprezintă 85,8% din producția totală de brânzeturi) a crescut, de asemenea, cu 1.190 tone (+1,5%). Scăderi ale producției în anul 2019 față de anul 2018 au fost înregistrate la următoarele produse lactate: lapte praf cu 726 tone (-32%), brânză topită cu 227 tone (-2,3%), unt cu 222 tone (-2,0%) și smântână cu 147 tone (-0,2%).

Cele mai mari cantități de lapte de vacă s-au colectat în regiunile Centru (39,3%), Nord-Est (20,2%) și Nord-Vest (18,1%). Laptele de consum s-a produs cu preponderență în regiunile Centru (47,4%), Nord-Vest (21,6%), Vest (peste 12%) și Nord-Est (peste 11%). Regiunile Centru, București-Ilfovși Nord-Vest dețin peste 78% din producția de produse lactate proaspete (smântâna și laptele acidulat): Centru (36,9%), București-Ilfov (peste 23%) și Nord-Vest (18,3%).

Cele mai mari cantități de unt s-au produs în regiunile Centru (49,1%), Vest (peste 23%), Nord-Vest (12,4%) și Nord-Est (8,6%). Brânza s-a produs îndeosebi în regiunile Centru (40%), Nord-Est (24,3%), Nord-Vest (16,2%), Sud-Muntenia (8,7%) și Sud-Est (8,2%). Cea mai mare producție de brânză topită a fost obținută în regiunea Centru (91,7%).

viewscnt
Afla mai multe despre
bovine
lapte
abatoare