Scandalul cerealelor ieftine. Iohannis: Nu putem accepta ca ajutorul pentru Ucraina să se întoarcă împotriva fermierilor români

Scandalul cerealelor ieftine. Iohannis: Nu putem accepta ca ajutorul pentru Ucraina să se întoarcă împotriva fermierilor români
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 apr 2023

Situația cerealelor ieftine din Ucraina a fost discutat în CSAT, guvernul fiind însărcinat să găsească soluțiile astfel încât să nu fie afectați fermierii, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

„Suntem super deschiși. Peste jumătate din ce a exportat Ucraina a trecut prin România. Nu le luăm impozit, taxe. Dar acest ajutor e pentru Ucraina și nu putem accepta să se întoarcă împotriva fermierilor români”, a spus șeful statului.

VIDEO Iohannis, despre salarii: Sunt complet împotriva unor tăieri alandala / Să nu vă așteptați să agreez sau să salut tăieri care se fac așa, din pix, din biroul unui ministru CITEȘTE ȘI VIDEO Iohannis, despre salarii: Sunt complet împotriva unor tăieri alandala / Să nu vă așteptați să agreez sau să salut tăieri care se fac așa, din pix, din biroul unui ministru

Scandalul cerealelor ieftine din Ucraina, care au scos în stradă femierii din România, a fost discutat miercuri la nivel oficial de miniștrii de Externe de la București și Kiev, arată Hotnews.ro.

Pe modelul acordului ucraineano-polon al miniștrilor agrigulturii, Bogdan Aurescu a susținut identificarea unor soluții practice prin dialog bilateral.

Dmytro Kuleba a propus, în acest context, ca Ministerele Agriculturii din Ucraina și România să între în dialog direct pe acest subiect, ministerele de externe urmând să faciliteze aceste discuții între ministerele competente de linie. La scurt timp după discuția telefonică, ministrul Kuleba a confirmat disponibilitatea deplină a ministrului ucrainean al agriculturii în acest sens, potrivit unui comunicat de presă al MAE.

Promisiunea lui Kuleba a venit în contextul în care Aurescu a amintit în discuții facilitarea, de către țara noastră, a exportului a aproape 15 milioane de tone de cereale și alte produse agricole din Ucraina, subliniind însă că preocuparea Guvernului României este de a găsi soluții pentru problemele întâmpinate de fermierii români ca urmare a intrării pe piața română a produselor ucrainen. Potrivit MAE, ministrul a subliniat importanța asigurării riguroase a trasabilității produselor care tranzitează România, pentru a se asigura că toate produsele agricole destinate statelor terțe care intră în România vor ieși din țara noastră spre destinațiile stabilite din alte state.

Miniștrii Agriculturii din Polonia și Ucraina au convenit ca importurile de cereale ucrainene vor fi oprite temporar, pentru a atenua impactul asupra prețurilor, dar tranzitul va fi încă permis.

Mari cantități de cereale ucrainene au pătruns pe piața statelor UE, atât prin deschiderea acesteia acceptată de blocul comunitar pentru a ajuta Ucraina în războiul cu Rusia, cât și din cauza blocajelor logistice care au făcut ca transporturi de cereale ucrainene destinate inițial unor state terțe să rămână pe piețele țărilor central și est-europene.

„Am convenit să limităm și să oprim deocamdată exporturile către Polonia. Tranzitul va fi permis, dar va fi atent monitorizat în ambele țări, astfel încât cerealele din Ucraina să nu rămână în Polonia”, a declarat ministerul polonez al Agriculturii.

De la începutul sezonului iunie 2022-iulie 2023, Ucraina a exportat 37,2 milioane de tone de cereale, inclusiv 20,6 milioane de tone prin coridorul din Marea Neagră.

Uniunea Europeană ar trebui să reintroducă taxe vamale asupra produselor agricole ucrainene dacă afluxul acestor produse, ce împinge în jos prețurile pe piețele UE, nu poate fi oprit prin alte mijloace, afirmă premierii din Bulgaria, Polonia, România, Slovacia și Ungaria într-o scrisoare transmisă la finalul lui martie președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

viewscnt
Afla mai multe despre
cerele
iohannis