ALRO a semnat un contract cu Aluminium Pechiney și va începe în luna septembrie construcția unor cuve de electroliză având consum de energie redus

ALRO a semnat un contract cu Aluminium Pechiney și va începe în luna septembrie construcția unor cuve de electroliză având consum de energie redus
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 9 mai 2018

Producătătorul de aluminiu ALRO Slatina a încheiat luna trecută un acord Aluminium Pechiney, parte a gigantului industriei miniere și de prelucrare a minereurilor Rio Tinto, pentru modernizarea cuvelor de electroliză, în cadrul unui program care se va prelungi pe următorii 8 ani, fără a afecta producția.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Combinatul de aluminiu ALRO (ALR) a notificat astăzi piața că a semnatacest contract pentru a implementa, la fabrica din Slatina, un nou model de cuvă de electroliză cu un consum redus de energie (AP12LE), care va permite ALRO să scadă cantitatea de electricitate necesară pentru producerea aluminiului.

"În ultimii 15 ani am pus un accent puternic pe investiții pentru creșterea eficienței operaționale, iar reducerea consumului de energie a fost întotdeauna o parte semnificativă a acestui program", spune Gheorghe Dobra, CEO ALRO. "Investițiile anterioare ne-au ajutat să devenim unul dintre cele mai eficienți producători de aluminiu din Europa, însă avem încă nevoie de soluții de reglaj fin pentru a reduce în continuare consumul de energie electrică. Suntem încrezători că acest acord semnat cu RTA va sprijini planurile noastre legate de eficiența operațională și ne va apropia și mai mult de obiectivul nostru de a deveni o fabrică ecologică, o fabrică de generație următoare, inovatoare și durabilă.”

FOTO Tranzacție: Skanska, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari la nivel global, a vândut CA Immo proiectul de birouri Campus 6 din București, pentru 53 milioane euro. Clădire cu piste de alergat pe acoperiș CITEȘTE ȘI FOTO Tranzacție: Skanska, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari la nivel global, a vândut CA Immo proiectul de birouri Campus 6 din București, pentru 53 milioane euro. Clădire cu piste de alergat pe acoperiș

Compania și-a ameliorat semnificativ profitabilitatea în ultimii ani. Acesta este contextul în care ALRO va distribui  dividende în valoare însumată de 382,03 milioane lei (81,99 milioane euro), sumă reprezentând 97,70% din profitul net la nivel de grup de 391 milioane lei. Acționarul majoritar, rusul Vitali Machitski, care deține un pachet de control de 84,19% din acțiunile Alro, prin compania Vimetco înregistrată în Olanda, va încasa din România 321,03 milioane lei (68,90 milioane euro)., sumă de aproape 7 ori mai mare decât prețul de 11,5 milioane de dolari plătit la privatizare în anul 2002, prin Marco Group.

În septembrie încep lucrările

Conform noului acord, în septembrie 2018 va fi inițiată construcția propriu-zisă a cuvelor cu consum redus de energie AP12LE. Acest proiect vizează reducerea consumului specific de energie cu aproximativ 300 kWh/tonă de aluminiu în curent continuu (cc) , menținând, aceeași producție pe cuvă/zi. Tehnologia AP12LE vizează un consum de energie sub 13 kWh/tona cc, de la o medie de 13,28 kWh/tonă cc cât consumă cuvele AP9 aflate, în prezent, în funcțiune la ALRO, menținând, în același timp, actualul nivel al randamentului Faraday (peste 95,5%). Designul cuvei AP12LE se bazează pe un nou model tehnologic de implementare, denumit "Technology Brick", dezvoltat de RTA, care utilizează noi materiale pentru construcția cuvelor, un nou ansamblu de catozi și bare catodice și realizarea de sloturi în anozi.

Modernizarea cuvelor de electroliză va fi efectuată progresiv, în conformitate cu programul de reparații  cuve și nu va afecta producția de aluminiu. Experții în AP Technology™ de la Rio Tinto vor oferi asistența tehnică atât în timpul construcției, cât și în timpul funcționării noilor cuve AP12LE.

Tranziția de la designul actual al cuvelor va începe în 2019 și va urmări programul de reparație al  cuvelor în funcțiune la ALRO, în următorii 8 ani. Prin implementarea proiectului AP12LE, ALRO își propune să intre în topul primilor 10 cei mai eficienți consumatori de energie din lume în raport cu tona de aluminiu primar produs (cu excepția Chinei).

Ce spun furnizorii tehnologiei

"Proiectul ALRO AP12LE este reprezentativ pentru avantajele pe care soluțiile AP Technology™ le poate aduce pentru o uzină de producere a aluminiului prin electroliză", a declarat Philippe Bourdage, Directorul General Tehnology & Product Development RTA. "A durat un an de la începutul studiului nostru pentru a defini cel mai bun design care să atingă obiectivele ALRO și pentru a demara acest proiect. Echipa noastră de experți este acum complet mobilizată pentru a livra tehnologia AP12LE și pentru a oferi ALRO tot suportul de care are nevoie în timpul implementării acestui proiect.”

Investiția face parte din programul pe termen lung al ALRO de reducere a consumului de energie, concomitent cu creșterea producției totale și a producției de aluminiu cu valoare adaugată mare. Anul trecut, compania a investit peste 142 de milioane lei pentru modernizare tehnologică, eficiență operațională și creșterea portofoliului de clienți.

Alro Slatina, combinat fondat la jumătatea anilor ’60, este listat la Bursa de Valori București, iar la ultimul preț de închidere de ieri, de 4,2500 lei/acțiune, capitalizarea de piață a companiei se ridică la 2,96 miliarde lei (637,04 milioane euro), respectiv un nivel de 45-50 de ori mai mare decât suma încasată de stat la privatizare.

viewscnt
Afla mai multe despre
alro
aluminiu
rio tinto
bvb
bursa