Amazon, parteneriat - "cumperi acum, plătești mai târziu"

Amazon, parteneriat - "cumperi acum, plătești mai târziu"
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 aug 2021

Amazon a încheiat un parteneriat cu Affirm pentru a introduce, în premieră, momentan doar în SUA, opțiunea de "cumperi acum, plătești mai târziu", în rate, transmite CNBC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Anterior a fost relatat că soluțiile digitale de plată precum Afterpay, care permit o plată ulterioară, repartizată în mai multe tranșe mai mici, cunosc o creștere explozivă în ultimii ani.

Startup-ul australian Afterpay, care urmează să fie preluat de grupul american Square pentru 29 de miliarde de dolari, este unul dintre cele mai cunoscute pe acest segment, alături de firma suedeză Klarna. Însă și alți actori se interesează de acest domeniu, precum serviciul de plăți PayPal, gigantul comerțului online Amazon și chiar și banca poștală franceză, era indicat atunci.

Jacek Olczak, CEO Philip Morris International: Ambiția noastră este ca produsele fără fum să reprezinte peste 50% din veniturile nete totale până în 2025. În România am făcut investiții de peste 500 milioane USD pentru transformarea fabricii din Otopeni CITEȘTE ȘI Jacek Olczak, CEO Philip Morris International: Ambiția noastră este ca produsele fără fum să reprezinte peste 50% din veniturile nete totale până în 2025. În România am făcut investiții de peste 500 milioane USD pentru transformarea fabricii din Otopeni

Potrivit unui studiu al firmei de consultanță Kaleido Intelligence, valoarea acestor plăți fracționate s-a majorat de aproape patru ori între 2018 și 2020, ajungând la 80 de miliarde de dolari la scară mondială, urmând ca până în 2025 să depășească 250 de miliarde de dolari.

"Cumpărați acum, plătiți mai târziu", așa cum spune sloganul Afterpay, ideea este să plătești ulterior, în întregime sau în mai multe tranșe, pentru o achiziție online.

"Principiul există de ceva vreme, însă procesul de abonare nu era atât de fluid, performant și reactiv", subliniază Thomas Rocafull, analist bancar la firma Sia Partners și autorul unui studiu pe acest subiect.

Nu mai este nevoie să îți faci un dosar sau să plătești comisioane cum este cazul unei cărți de credit, totul se face prin câteva clickuri în momentul plății. În general, comerciantul este cel care suportă costurile, chiar dacă uneori sunt imputate celui care face achiziția, în special în cazul în care apar întârzieri la plată.

"Pentru utilizatori este o soluție alternativă mai puțin costisitoare decât cărțile de credit pentru finanțarea unei achiziții, iar procesul de plată este mai practic", subliniază Nick Maynard, analist la Juniper Research. Iar din punct de vedere al comerciantului, "utilizarea este relativ simplă, ceea ce permite creșterea valorii medii a comenzilor și rata de conversie", adică acea parte din cei care vizitează un site Internet care și fac în realitate și achiziție, explică Nick Maynard.

Xiaomi este numărul 1 în Europa CITEȘTE ȘI Xiaomi este numărul 1 în Europa

Steffen Sorrell, analist la Kaleido Intelligence, estimează că acei comercianți care propun o soluție de plăți fracționată sau amânată văd cum ponderea vizitatorilor care și finalizează o achiziție crește cu aproximativ 20%.

Potrivit studiului realizat de Kaleido Intelligence, americanii sunt cei mai mari utilizatori de acest tip de plăți, fiind responsabili pentru aproximativ o treime din valoarea totală a plăților fracționate efectuate la nivel mondial în 2020, însă Asia vine puternic din urmă.

În Europa situația este una variabilă. Potrivit Sia Partners, plățile fracționate au reprezentat anul trecut 23% din veniturile realizate de comerțul online în Suedia și 19% pentru Germania. Cu mult în urmă sunt Spania și Italia, cu doar 2%.

Însă, pe fondul multiplicării ofertelor, "piața este încă foarte fragmentată", susține Nick Maynard, care se așteaptă la o perioadă de consolidare. Preluarea Afterpay de către Square este cel mai recent exemplu. La începutul anului, Affirm, creată de unul dintre cofondatorii Paypal, a preluat firma canadiană PayBright, la un an după ce Klarna a cumpărat rivalul italian Moneymour.

"Unii consumatori nu sunt conștienți de consecințele care decurg din incapacitatea de plată", avertizează Steffen Sorrell. De exemplu, în cazul Afterpay, cumpărătorii care nu își pot onora scadențele de plată sunt penalizați. De asemenea, un consumator poate să își multiplice plățile fracționate prin utilizarea mai multor oferte.

De aceea, una dintre mizele majore ale sectorului este să găsească mijloacele pentru a verifica datele clienților săi fără a îngreuna procesul de plată.

viewscnt
Afla mai multe despre
credit
cumparaturi
plata