Aeroportul Otopeni are definitivat un plan de extindere în 2 faze care vizează majorarea capacității de preluare a peste 20 milioane pasageri, dublu față de nivelurile actuale. Investițiile sunt estimate compania care îl operează la 818,5 milioane euro fără valoarea exproprierilor necesare. Lucrările ar urma să înceapă în 2022, iar fiecare dintre stadii ar dura câte 3 ani.
Aeroportul Otopeni operează la limita de preluare a traficului de pasageri, doar optimizările interne permițând preluarea unui trafic deja mai mare decât capacitatea programată prin construcție de 10,5 milioane lei. Este motivul pentru care Compania Națională Aeroporturi București are un plan de extindere în 2 faze la finalul căruia acesta ar urma să aibă 57 de porți și să poată prelua 1.500 de pasageri pe oră, echivalentul a aproximativ 12 milioane pasageri pe an.
Lucrările presupun investiții de 818,5 milioane euro, au declarat astăzi reprezentanți ai companiei la o întâlnire cu investitori de portofoliu organizată de Fondul Proprietatea (FP), acționar minoritar cu o deținere de 20% la compania controlată de stat. Costurile exclud exproprierile care cad în sarcina Ministerului Economiei.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Planul de extindere corespunde unei cerințe a pieței, traficul de pasageri fiind în 2016 de 10,99 milioane persoane pe Aeroportul Otopeni, valoare majorată în prima jumătate a acestui an cu aproape o treime, iar până în decembrie se preconizează că va fi depășit traficul de 11,43 milioane pasageri al Aeroportului din Budapesta.
Lucrările ar urma să nu înceapă, însă, mai devreme de anul 2022, având în vedere că procedurile de expropriere ar putea lua mai mult timp. Aceasta ar întârzia extindenderea propriu-zisă a Aeroportului Otopeni având în vedere că fiecare din cele 2 module pe suprafețe de 100.000 mp ar necesita o perioadă de construcție de aproximativ 3 ani.
Planul prevede conectarea Aeroportului cu autostrada, cu inelul de centură și cu rețeaua de căi ferate printr-un terminal feroviar. De asemenea, este în plan construirea unui hub multimodal pentru preluarea de transporturi cargo, însă aceasta ar urma să fie o investiție, estimată la 20,8 milioane euro, lăsată în sarcina unor investitori privați.
Finanțarea poate fi asigurată și din cash-flow-ul companiei, dar Aeroporturi București are în vedere contractarea unor împrumuturi de la instituții financiare bancare europene, a unor bănci locale sau chiar prin accesarea banilor unor investitori de portofoliu. Folosirea unor resurse dintr-o potențială listare la bursă este posibilă, chiar dacă un astfel de eveniment corporativ nu este prevăzut ca obligatoriu în acest moment.