Angajații din toată lumea ai Stellantis vor beneficia de bonusuri de mii de euro

Angajații din toată lumea ai Stellantis vor beneficia de bonusuri de mii de euro
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 22 feb 2023

Stellantis va distribui o sumă record angajaților, sub formă de prime, ca urmare a creșterii profiturilor înregistrate de companie la finalul anului trecut. Angajații vor primi echivalentul a 2,4 salarii, cu un nivel minim stabilit anterior prin contractul colectiv de muncă. În plus, salariile vor crește și ele, independent de primele acordate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Angajații Stellantis vor avea un an foarte bun, din punct de vedere salarial, ca urmare a profitului net majorat, de aproape 17 miliarde de euro, în creștere cu 26% față de cel din anul anterior. Compania a anunțat că o sumă record, în valoare de 2 miliarde de euro, va fi distribuită angajaților sub formă de prime, „ca recunoaștere a performanței angajaților din întreaga lume, pentru rezultatele și realizările financiare din 2022, atât la nivel global, cât și local”.

Schimbările radicale pregătite de Guvern la Rabla Clasic și Rabla Plus. Apare Rabla pentru Flote, adio subvenție pentru unele mașini CITEȘTE ȘI Schimbările radicale pregătite de Guvern la Rabla Clasic și Rabla Plus. Apare Rabla pentru Flote, adio subvenție pentru unele mașini

Potrivit unei declarații a CEO-ului Carlos Tavares, vor fi acordate prime echivalente cu 2,4 salarii lunare, dar cu un nivel minim de 4.300 de euro pentru toți angajații. „Stellantis va redistribui peste 2 miliarde de euro angajaților săi din întreaga lume, datorită rezultatelor record obținute în 2022 prin angajamentul și talentul angajaților săi, cărora aș dori să le mulțumesc călduros”, a anunțat Carlos Tavares. El a mai precizat că angajații vor primi un bonus suplimentar de 1.000 de euro și o creștere salarială de 5,3%, ca urmare a unui acord semnat de 60% dintre sindicatele reprezentative. „Toate măsurile salariale implementate în Franța au fost posibile datorită calității dialogului continuu cu partenerii noștri sociali”.

ULTIMA ORĂ Duster, indicat la celebrul Raliu Dakar cu nume mari de piloți. Mesajul Dacia pentru Profit.ro CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Duster, indicat la celebrul Raliu Dakar cu nume mari de piloți. Mesajul Dacia pentru Profit.ro

Acționarii Stellantis vor primi sub formă de dividende 4,2 miliarde euro, mai mult decât dublu decât angajații.

Stellantis a vândut 5,8 milioane de vehicule, în 2022, cu 10,7% mai puține decât în 2021, dar a raportat o creștere a veniturilor la aproape 180 de miliarde euro, cu 18% mai multe decât în anul anterior, cu ajutorul prețurilor mai mari și a mixului favorabil de vehicule, în special pe segmentul de electrice, care a crescut cu 41%.

viewscnt
Afla mai multe despre
profit stellantis
bonus angajati stellantis
salarii stellantis