Angajații TAROM ar putea intra în grevă în această vară

Angajații TAROM ar putea intra în grevă în această vară
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 iun 2023

Angajații TAROM ar putea intra în grevă în această vară, nemulțumiți fiind de salarii, în condițiile în care însoțitorii de bord sunt plătiți cu un salariu minim de 3.000 de lei, iar un mecanic de avion rămâne cu 3.900 de lei.

Urmărește-ne și pe Google News

"La momentul actual, compania TAROM are 1.211 de angajați, ceea ce este la un nivel foarte, foarte jos, iar acești 1.211 de angajați sunt foarte slab plătiți în continuare, așa cum susțineam și anul trecut în demersurile sindicatului TAROM. Pot să vă spun și să vă declar cu mâna pe inimă că TAROM are în continuare 220 de salariați plătiți cu salariul minim. Culmea, însoțitorii de bord din compania TAROM sunt plătiți cu 3.000 de lei salariul minim. Tocmai de aceea, sindicatul unit TAROM a făcut demersuri încă de anul trecut pentru a majora bugetul de salarii cu 35% pentru a asigura o decență în plata salarială a angajaților TAROM. (...) Vreau să vă spun că ne-am disponibilizat singuri. În 2021, când compania TAROM a depus acest plan de restructurare, aveam 1.897 de salariați, iar acum avem 1211. Marea majoritate au plecat voluntar din compania TAROM, fiindcă suntem sub-finanțați salarial", a declarat, joi, liderul Sindicatului Unit TAROM, Narcis Pascu.

O parte din zborurile care ar trebui să ajungă în Brașov sunt deviate spre București, Sibiu și Târgu Mureș. ROMATSA nu are suficienți controlori de trafic aerian care să lucreze în ture CITEȘTE ȘI O parte din zborurile care ar trebui să ajungă în Brașov sunt deviate spre București, Sibiu și Târgu Mureș. ROMATSA nu are suficienți controlori de trafic aerian care să lucreze în ture

Acesta a participat la dezbaterea publică organizată la Ministerul Transporturilor cu privire la proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023 al companiei TAROM, scrie Agerpres.

"Pot să vă spun că foarte mulți angajați pleacă din compania TAROM la alte companii străine unde sunt plătiți. Și vă dau un exemplu: însoțitorii de bord câștigă 3.500 euro pe lună, mecanicii necalificați 4.200 euro pe lună, mecanicii calificați 6.800 euro pe lună, iar piloții de la 8.500 la 15.000 de euro pe lună. Așa cum este transmis și în planul de restructurare chiar de către compania TAROM, angajații companiei sunt subplătiți, sunt slab plătiți. Un mecanic este plătit la ora actuală cu 5.500 lei. Este salariul minim ca mecanic de avion, dar în mână să știți că el nu câștigă decât undeva la 3.900, fiindcă sunt niște taxe care sunt incluse în cei 5.500 de lei", le-a spus jurnaliștilor Pascu, înainte de începerea dezbaterii.

Liderul sindical solicită o creștere cu 35% a bugetului de salarii, care ar însemna, de fapt, maximum 17% cheltuieli cu personalul.

"Noi solicităm modificarea acestui proiect de buget cu o majorare de 35%. Or, 35% creștere pe bugetul de salarii la compania TAROM ar însemna de fapt o creștere de la 12,45%, cât reprezintă total cheltuieli cu personalul, la maximum 17% cheltuieli cu personalul. Vreau să vă spun și o să sublinieze și colegii noștri piloți că Lufthansa are cheltuieli cu personalul de 34,8%, Air France KLM are 27% cheltuieli cu personalul, companiile din Africa 24 de procente cheltuieli cu personalul, iar noi, TAROM, am crescut aceste cheltuieli din 2022 de la 12,33% la 12,45%", a menționat acesta.

Narcis Pascu a avertizat că, în cazul în care proiectul de buget va fi adoptat în forma actuală, există posibilitatea declanșării în această vară a unei greve la TAROM, din cauza nemulțumirilor salariale.

"Avem pârghiile date de noua Lege a dialogului social, Legea 367/2022, care ne oferă posibilități de protest. Noi nu am vrea să ajungem la o grevă, dar să știți că există toate șansele, din cauza nemulțumirilor salariale ale angajaților TAROM. În această vară". a spus acesta.

El a respins afirmațiile ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, potrivit căruia o companie de talia TAROM ar trebui să aibă în jur de 90% din salariați personal de bord, susținând că Air France, după restructurări, a ajuns la 117 angajați per avion, Lufthansa are 107 angajați per avion, în timp ce operatorul român are doar 42 de angajați per avion.

FOTO Ciolacu, primul anunț de la Guvern: Urgența maximă este schema de reducere a adaosurilor comerciale la un număr de produse alimentare de bază pe întreg lanțul până la raft. Efectul - scăderea prețurilor la câteva alimente vitale CITEȘTE ȘI FOTO Ciolacu, primul anunț de la Guvern: Urgența maximă este schema de reducere a adaosurilor comerciale la un număr de produse alimentare de bază pe întreg lanțul până la raft. Efectul - scăderea prețurilor la câteva alimente vitale

"La ora actuală, dintre cei 1.211 salariați, avem 162 de piloți, avem 220 de însoțitori de bord, avem undeva la 370 - 380 de mecanici de avion...Cred că undeva la 35% este personal navigant, dar domnul ministru Grindeanu habar nu are. Așa cum nici de șosele și de căi ferate habar nu are. Eu nu înțeleg cum își poate permite să se exprime despre aviație?! Să-mi dea un exemplu de companie din lume, care funcționează numai cu personal navigant. Compania Air France, după restructurările după COVID, a ajuns la cifra de 117 angajați per avion, compania Lufthansa are 107 angajați per avion, compania TAROM are 42 de angajați per avion", a arătat liderul de sindicat.

Cu toate acestea, Narcis Pascu a transmis pasagerilor din partea companiei că, deși angajații sunt nemulțumiți, TAROM produce siguranță și ''toate zborurile companiei TAROM vor fi în siguranță maximă".

"Chiar dacă TAROM este pe pierdere, angajații companiei TAROM muncesc, își fac treaba și avioanele decolează și aterizează în siguranță. Noi suntem cei care producem siguranță pentru dumneavoastră, ca pasageri. (...) Dar așa cum piloții și însoțitorii companiei TAROM ar trebui să beneficieze de zile libere pe lună, ca și dumneavoastră. după Codul muncii, vreau să vă spun că piloții și însoțitorii companiei TAROM beneficiază doar de două zile libere pe lună în loc de opt zile, cât ar trebui să aibă în mod normal. Deci, compania ne muncește foarte mult, fiindcă suntem sub limita normală de personal pentru o companie de aviație normală", a adăugat el.

În ceea ce privește flota companiei, Pascu a precizat că TAROM este pe punctul de a vinde cele șapte ATR-uri 42, seria 500, model mai vechi către o companie privată.

"Este în curs de semnare acel contract și este un lucru foarte bun și urmează a se achiziționa patru Boeing 737 MAX, care nu știm când vor veni. Ar trebui ca primul avion să vină anul acesta, dar nu știm dacă va veni, nu avem informații. La ora actuală mai avem 18 avioane după ce vor fi vândute cele șapte, adică 25. Deci, avem trei tipuri: Boeing 737, seria 700 și 800, ATR 72 seria 600 și patru Airbus 318. Vreau să vă spun că în 1967 compania TAROM zbura 23 de curse externe. După planul de restructurare vom rămâne cu 17 curse externe. Despre ce vorbim? Compania TAROM rămâne o companie foarte, foarte mică, fiindcă domnul Grindeanu și cu cei care conduc compania TAROM nu au avut grijă să dezvolte întotdeauna aviația", a afirmat sindicalistul.

Întrebat ce ar însemna ca după zeci de ani de promisiuni TAROM să reia cursele transatlantice spre Statele Unite, unde există o comunitate mare de români, Narcis Pascu a răspuns: "O cursă lung-curier ar însemna revenirea la normalitate a TAROM-ului. Numai că, având această flotă și cu această conducere politică a României care implementează un management neprofesionist în cadrul companiei TAROM, nu vom reuși să zburăm peste Atlantic", a concluzionat el.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a organizat, joi, întâlnirea de dezbatere publică privind proiectul de Ordin al viceprim-ministrului, ministrului transporturilor și infrastructurii privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023 al Societății Comerciale "Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" SA.

Sodexo Benefits and Rewards Services își schimbă brandul, inclusiv pentru separare și listare la bursă CITEȘTE ȘI Sodexo Benefits and Rewards Services își schimbă brandul, inclusiv pentru separare și listare la bursă

Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2023 al companiei TAROM prevede o pierdere în valoare de 62,416 milioane de lei, în scădere cu 28,79%, respectiv cu suma de 154,349 milioane de lei față de pierderea aprobată în bugetul de venituri și cheltuieli aferent anului 2022, și în scădere cu 20,53%, respectiv cu suma de 241,641 milioane de lei față de pierderea preliminată/realizată la data de 31.12.2022.

Veniturile totale au fost estimate la peste 2,008 miliarde de lei, mai mari decât preliminatul/realizatul anului 2022 cu 33,93%, respectiv cu suma de 508,836 milioane de lei din care veniturile din exploatare de 1,676 miliarde de lei au fost estimate mai mari decât preliminatul/realizatul anului 2022 cu 39,37%, respectiv cu suma de 473,572 milioane de lei.

În categoria veniturilor din producția vândută, veniturile din transportul pasagerilor și cargo pe curse regulate (inclusiv operările blocked space agreements) în valoare de 1,34 miliarde de lei au fost programate în creștere cu 43,67%, respectiv cu suma de 407,463 milioane de lei față de preliminatul/realizatul anului 2022.

De asemenea, veniturile din transportul curselor de pasageri charter au fost programate în creștere cu 14,08%, respectiv cu suma de 24,819 milioane de lei.

Cheltuielile totale au fost estimate în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli 2023 pe baza programului de zbor cuprins în Planul de Restructurare 2020-2029 corelat cu parcul de aeronave previzionat în exploatarea companiei ținând cont de necesitățile desfășurării activităților și activităților anexe, de ieșiri de aeronave prin vânzare, dar și de intrări de aeronave achiziționate prin leasing financiar și leasing operațional.

Astfel, cheltuielile totale pe anul 2023 au fost estimate la 2,071 miliarde de lei, în creștere față de preliminatul/realizatul anului 2022 cu 14,81%, respectiv cu suma de 267,195 milioane de lei, din care: cheltuieli aferente activității de exploatare în valoare de 714,213 milioane de lei, în creștere cu 20,18% față de preliminatul/realizatul anului 2022, respectiv cu suma de 287,84 milioane de de lei.

FOTO CONFIRMARE Idea Bank se transformă în bancă 100% digitală. Profit.ro anunța în urmă cu un an că banca își părăsește propriile sedii. „Sucursala de oriunde”. Mesajul către clienți CITEȘTE ȘI FOTO CONFIRMARE Idea Bank se transformă în bancă 100% digitală. Profit.ro anunța în urmă cu un an că banca își părăsește propriile sedii. „Sucursala de oriunde”. Mesajul către clienți

Cheltuielile cu personalul în valoare de 213,502 milioane de lei au o pondere de 12,45% în total cheltuieli de exploatare și au fost estimate în anul 2023 în urcare cu 14,30%, respectiv cu suma de 26,718 milioane de lei față cele aprobate în anul 2022 prin Ordinul MTI nr. 470/2022.

Cheltuielile de natură salarială, în valoare de 178,537 milioane de lei, au fost estimate în creștere cu 19,69%, respectiv cu suma de 29,371 milioane de lei, față de cele aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2022, prin Ordinul MTI nr. 470/2022.

Sursele de finanțare a investițiilor, prevăzute pentru anul 2023, în valoare de 115,525 milioane de lei, au fost estimate în creștere cu 4322,45%, respectiv cu suma de 112,852 milioane de lei, față de cele preliminate/realizate în 2022 și sunt constituite din surse proprii - 32,930 milioane de lei, și credite de investiții - 82,595 milioane de lei.

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, recalculat conform Legii anuale a bugetului de stat pe anul 2023 - Legea nr. 368/2022, în valoare de 10.592,85 lei/salariat, a fost estimat în creștere cu 18,03% față de cel preliminat/realizat în anul 2022.

Numărul de personal prognozat la finele anului 2023 de 1.314 salariați a fost estimat în scădere cu 4 salariați față de cel aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli aferent anului 2022, prin Ordinului MTI nr. 470/2022.

Numărul mediu de salariați, de 1.250, a fost estimat în creștere cu 4 salariați față de cel aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2022 prin Ordinul MTI nr. 470/2022.

viewscnt
Afla mai multe despre
tarom
greva