Autostrada Ford - Grindeanu amenință cu rezilierea contractului. Gropi cu oseminte descoperite

Autostrada Ford - Grindeanu amenință cu rezilierea contractului. Gropi cu oseminte descoperite
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 mar 2022

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a arătat extrem de nemulțumit de stadiul lucrărilor la Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova - Pitești, denumit "Autostrada Ford", deoarece va facilita inclusiv operațiuni alecompaniei Ford Craiova, avertizând constructorul că a schimbat legea și poate rezilia contractul.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Sistemul achizițiilor publice a fost schimbat recent de Guvern la propunerea ministrului Grindeanu, decizie anunțată în premieră de PROFIT NEWS TV.

„Termenele de execuție sunt deja depășite la Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești, iar mobilizarea lasă de dorit!   I-am atras atenția constructorului italian că trebuia, încă de IERI să recupereze timpul pierdut! Termenul de finalizare al contractului este sfârșitul anului, iar constructorul a ajuns la doar 45% progres fizic! I-am atenționat că am schimbat cadrul legislativ și, în cazul unei rezilieri, putem să reluăm mult mai rapid proiectele cu alți constructori. Nu îmi doresc să se ajungă la rezilierea contractului, însă vreau ca toți constructorii să își respecte prevederile contractuale”, a afirmat ministrul.

Tranzacție - Cerealcom Bacău, parte a grupului de companii PAMBAC, preia active agroindustriale ale companiei Mândra, fosta Întreprindere de Ulei Bârlad CITEȘTE ȘI Tranzacție - Cerealcom Bacău, parte a grupului de companii PAMBAC, preia active agroindustriale ale companiei Mândra, fosta Întreprindere de Ulei Bârlad

Pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești lucrează firma italiană Tirrena Scavi care a început lucrările în 2019, iar în iunie 2021 a fost emisă ultima autorizație de construire, astfel încât constructorul să aibă front de lucru pe întreg traseul, scrie Adevarul.

Lucrările au fost încetinite de faptul că, în iunie 2021, mai multe gropi cu oseminte au fost descoperite pe raza satului Gîrlești, comuna Ghercești, în timpul lucrărilor pe pe acest tronson, potrivit unui anunț al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Conform unui comunicat al IPJ Dolj, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Pielești s-au sesizat din oficiu ca urmare a unei postări pe o rețea de socializare, cu privire la faptul că pe raza comunei Ghercești, în șantierul organizat pentru drumul expres Craiova-Pitești, au fost descoperite mai multe gropi în care se află oseminte.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul transporturilor
sorin grindeanu
autostrada ford