Biletele ieftine au stimulat călătoriile cu trenul în Germania

Biletele ieftine au stimulat călătoriile cu trenul în Germania
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 iul 2023

Introducerea unei oferte de călătorie cu transportul public la prețuri accesibile i-a determinat pe germani să renunțe la autoturisme în favoarea călătoriilor cu trenul, informează agenția de presă DPA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Conform datelor furnizate de operatorul de telefonie mobilă O2, numărul călătoriilor cu trenul pe distanțe mai mari de 30 de kilometri a crescut cu peste 25% în luna iunie, comparativ cu lunile anterioare. Aceasta în condițiile în care începând cu data de 1 mai 2023 a fost pus în vânzare în Germania biletul lunar de 49 de euro pentru transportul public național, scrie Agerpres.

Litoralulromanesc.ro - Peste o treime dintre turiștii care ajung pe litoral sunt din București, aceștia fiind cei mai numeroși, urmați de cei din Prahova și Cluj. La polul opus, sunt turiștii proveniți din județele Tulcea, Ialomița, Mehedinți și Sălaj CITEȘTE ȘI Litoralulromanesc.ro - Peste o treime dintre turiștii care ajung pe litoral sunt din București, aceștia fiind cei mai numeroși, urmați de cei din Prahova și Cluj. La polul opus, sunt turiștii proveniți din județele Tulcea, Ialomița, Mehedinți și Sălaj

Grație unui "Deutschland-Ticket", posesorul poate călători nelimitat cu trenul, autobuzul și tramvaiul, pe distanțe scurte și medii, la un cost mai mic decât în mod normal. Acest bilet vine în continuarea proiectului din vara anului trecut, când a fost introdus un bilet și mai ieftin, de nouă euro pe lună, dar care putea să fie achiziționat o singură dată.

Prin acest plan național, autoritățile germane vor să reducă emisiile de CO2, făcând mai ușor și mai accesibil pentru oameni să utilizeze transportul public în locul autoturismelor personale. Per total, ponderea călătoriilor cu trenul în transportul personal a crescut cu 2,5 puncte procentuale, pe baza analizelor privind utilizarea telefoanelor mobile făcute de operatorul O2. 

viewscnt
Afla mai multe despre
tren
germania