Asociațiile care reprezintă principalele aeroporturi și companii aeriene din Europa au avertizat miercuri Comisia Europeană că sistemul electronic de control al pașapoartelor, care a înlocuit procesul tradițional de ștampilare a documentelor de călătorie, ar putea cauza cozi de până la 4 ore în această vară și au solicitat suspendarea sistemului până în octombrie.
ACI Europe și Airlines for Europe au trimis miercuri o scrisoare comisarului european pentru afaceri interne, Magnus Brunner, avertizând asupra unei 'lipse cronice de personal' la controalele de frontieră aeroportuare și cu privire la 'problemele tehnologice nerezolvate' care deja cauzează întârzieri pentru pasagerii din afara UE care intră sau ies din spațiul Schengen, scrie Agerpres.
Cele două asociații au avertizat că, dacă nu se iau 'măsuri imediate', situația se va agrava în lunile iulie și august.
'Există o deconectare completă între percepția instituțiilor Uniunii Europene că Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) funcționează corect și realitate, care arată că pasagerii din afara UE se confruntă cu întârzieri și inconveniente uriașe', a declarat directorul general al ACI Europe, Olivier Jankove, într-un comunicat.
'Acest lucru trebuie să se oprească imediat. Trebuie să fim realiști în ceea ce privește ceea ce se va întâmpla în lunile de vară, când traficul pe aeroporturile europene se dublează', a continuat Jankove.
UE a introdus EES anul trecut pentru a detecta persoanele care depășesc termenul de ședere pe durată scurtă (90 de zile într-un interval de 180 de zile) și pentru a identifica cazurile de fraudă cu documente și de identitate.
Ambele organizații l-au îndemnat pe Brunner să ia în considerare suspendarea sistemului electronic de pașapoarte până în octombrie și revenirea la controalele tradiționale pentru a evita întârzierile în timpul vârfului din sezonul estival.
Americanii și britanicii, obligați să-și înregistreze amprentele digitale și o imagine facială la prima trecere
Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) care presupune colectarea datelor biometrice ale călătorilor din afara UE a generat deja întârzieri masive pe aeroporturi, asta deși a fost conceput pentru a moderniza și eficientiza controalele la frontieră.
Noul sistem de intrare/ieșire (EES) are ca scop înlocuirea ștampilelor din pașapoarte și combaterea șederilor ilegale în blocul comunitar.
În cadrul noului sistem, călătorii din țări terțe, precum Regatul Unit și Statele Unite, trebuie să-și înregistreze amprentele digitale și o imagine facială la prima trecere a frontierei, înainte de a ajunge la un agent de frontieră. Însă aceste etape suplimentare provoacă deja întârzieri, generând haos în multe situații, este reclamat.
Până la 10 aprilie, sistemul va fi pe deplin operațional.
Introducerea sa anul trecut a cauzat probleme în multe aeroporturi, iar industria se teme că intensificarea va provoca o repetare a situației.
EES „a dus la creșterea cu până la 70% a timpilor de procesare a controlului la frontieră în aeroporturi, cu timpi de așteptare de până la trei ore în perioadele de trafic intens”, a declarat Olivier Jankovec, director general al ACI Europe.
Purtătorul de cuvânt al aeroportului din Bruxelles, Ihsane Chioua Lekhli, a declarat: „Introducerea EES are un impact asupra timpului de așteptare pentru pasageri și crește necesitatea unui personal suficient la controlul la frontieră. Timpii de așteptare maximi la sosire (intrarea în Belgia) pot ajunge până la trei ore, și am observat, de asemenea, o creștere a timpilor de așteptare la plecări”, a precizat oficialul.
Comisia a respins însă acuzația că EES provoacă haos în aeroporturile UE. „De la lansare, sistemul a funcționat în mare parte fără probleme, chiar și în perioada de vârf a vacanțelor, iar orice provocări inițiale tipice pentru sistemele noi au fost abordate în mod eficient. Mai mult, cu ajutorul acestuia, știm cine intră în UE, când și unde”, a declarat Markus Lammert, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru afaceri interne.
















