Cota de piață a Tesla din California a scăzut în primul trimestru, în pofida reducerilor agresive de prețuri ale automobilelor sale

Cota de piață a Tesla din California a scăzut în primul trimestru, în pofida reducerilor agresive de prețuri ale automobilelor sale
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 apr 2023

Cota Tesla pe piața sa cheie din California a scăzut în primul trimestru al anului, în pofida reducerilor agresive ale prețurilor automobilelor sale, în timp ce companiile concurente au câștigat teren, potrivit datelor citate de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Tesla a controlat 59,6% din piața vehiculelor electrice din California, în perioada ianuarie martie, în scădere de la 72,7% pentru tot anul 2022 și cel mai scăzut nivel din 2017, conform calculelor Reuters bazate pe datele Comisiei pentru Energie din California, scrie News.ro.

TGV-uri în România? Declarații SF acum 15 ani CITEȘTE ȘI TGV-uri în România? Declarații SF acum 15 ani

Rivali precum Volkswagen, Chevrolet, divizie a General Motors, și Kia și-au mărit cotele de piață în California în aceeași perioadă, deși acestea rămân la niveluri de o singură cifră.

Vânzările Tesla în California au reprezentat 16% din livrările globale ale producătorului auto anul trecut, conform calculelor Reuters.

California este cel mai mare stat din SUA pentru vehicule cu emisii zero.

Preluarea Twitter de către Elon Musk, CEO al Tesla, și susținerea oferită republicanilor au stârnit îngrijorări cu privire la marca Tesla, în special în state liberale precum California.

Tesla a tăiat prețurile în Statele Unite din ianuarie, reducând prețurile de șase ori pe această piață cheie.

Grupul Volkswagen a revenit pe creștere în primul trimestru, după scăderea din 2022, cu un avans foarte mare pe electrice CITEȘTE ȘI Grupul Volkswagen a revenit pe creștere în primul trimestru, după scăderea din 2022, cu un avans foarte mare pe electrice

Reducerile de prețuri, care au fost efectuate și în China, Europa și alte țări, au afectat marjele Tesla din primul trimestru, împingându-i acțiunile la o scădere cu aproape 10%, joi.

Musk a semnalat săptămâna trecută că producătorul de vehicule electrice va acorda prioritate creșterii vânzărilor, înaintea profitului, în contextul unei economii slabe.

viewscnt
Afla mai multe despre
tesla
california