Dacia rămâne marca preferată a șoferilor români

Dacia rămâne marca preferată a șoferilor români
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 feb 2016

Înmatriculările de vehicule noi au înregistrat, în ianuarie 2016, comparativ cu aceeași perioadă din 2015, o creștere de 17,39%, până la 8.303 unități, din care 5.800 erau autoturisme, arată datele publicate, vineri, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit sursei citate, în ceea ce privește mărcile preferate de șoferii români, pe primul loc continuă să se claseze Dacia, cu 1.887 de unități noi înmatriculate în ianuarie 2016 (+29,16% față de ianuarie 2015), urmată de Volkswagen (523 unități, +20,51%), Skoda (450 unități, -1,32%) și Renault (399 unități, +90,91%).

Statistica DRPCIV arată, totodată, că pe lista mașinilor cu cea mai redusă frecvență a înmatriculărilor s-au aflat, în ianuarie: Lexus (6 unități), Jaguar și smart (câte 4 unități), Subaru (câte 3 unități), Alfa Romeo, Cadillac, Citroen-DS, Lada, Maserati, Mercedes-AMG și Rocar (câte o unitate).

În ceea ce privește categoriile de autovehicule noi înmatriculate, procentaje pozitive s-au înregistrat în ianuarie 2016, comparativ cu aceeași lună din anul precedent, la: semiremorci (213 unități, +70,40%), autobuze și microbuze (62 de unități, +34,78%), autovehicule transport mărfuri (1.572 de unități, +33,82%) și autoturisme (5.800 unități, +16,51%).

Pe de altă parte, segmentele în care s-au consemnat scăderi ale numărului de înmatriculări noi au fost: autovehiculele cu destinație specială (46 unități, -40,26%), remorci (510 unități, -10,37%), tractoare (25 unități, -7,41%), și mopede/motociclete (76 unități, -1,30%).

Mercedes a devenit lider pe piața mașinilor de lux în ianuarie, cu vânzări mai mari decât Audi și BMW CITEȘTE ȘI Mercedes a devenit lider pe piața mașinilor de lux în ianuarie, cu vânzări mai mari decât Audi și BMW

Conform statisticii DRPCIV, parcul auto național din România însuma, la sfârșitul anului 2015, aproximativ 6,6 milioane de unități, în creștere cu 5,27% față de perioada similară a anului precedent, când număra 6,27 milioane de exemplare.

Din totalul vehiculelor care circulau pe drumurile naționale la finele anului trecut, aproximativ 5,15 milioane de unități erau încadrate în categoria autoturismelor, în creștere cu 5,04%, comparativ cu anul 2014, când erau consemnate 4,9 milioane de autoturisme.

La nivelul Bucureștiului erau înregistrate, la finele anului trecut, 1,19 milioane de autovehicule, dintre care 956.664 unități, consemnate la categoria autoturisme.

La capitolul uzură, circa 2,56 milioane de mașini aveau o vechime mai mare de 12 ani, în scădere cu 12,31%, în comparație cu aceeași perioadă din anul 2014. De asemenea, aproximativ 1,89 de milioane de vehicule cuprinse în parcul auto național erau încadrate la o vechime cuprinsă între 6-10 ani, în timp ce 1,76 milioane de unități aveau un grad de uzură între 11-15 ani. În același timp, aproximativ 1,20 milioane de mașini erau mai vechi de 20 de ani.

Datele DRPCIV relevă faptul că, din totalul celor 5,15 milioane de autoturisme înmatriculate în România, 302.054 de exemplare se încadrau la o vechime de 0-2 ani, mai multe cu 52,7% față de datele publicate la finalul anului 2014, când erau consemnate 197.741 de unități. În plus, la nivel general, 3,484 milioane de români au preferat mașinile Diesel, iar 2,760 milioane cele pe benzină. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
auto
drpciv