Elon Musk vizează o fuziune între Tesla și SpaceX

Producătorul de vehicule electrice Tesla ar putea fuziona într-o zi cu grupul aerospațial SpaceX, a dat de înțeles Elon Musk.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Elon Musk vizează o fuziune între Tesla și SpaceX

"După cum puteți observa din numeroasele colaborări cu SpaceX pe atât de multe teme, există din ce în ce mai multe suprapuneri", a declarat Elon Musk în cadrul unei conferințe telefonice privind rezultatele trimestriale ale Tesla, informează AFP.

Scădere de profit la Tesla, în pofida veniturilor majorate CITEȘTE ȘI Scădere de profit la Tesla, în pofida veniturilor majorate

"Nu putem vorbi, știți, despre o fuziune între companii sau despre astfel de lucruri în cadrul unei conferințe privind rezultatele", a adăugat el. "Acest lucru trebuie să urmeze procedura corespunzătoare."

Zvonurile privind o fuziune între cele două companii circulă de luni de zile. Însă discuțiile s-au intensificat în urma ofertei publice inițiale (IPO) record a SpaceX, care a devenit - de departe - cea mai importantă din istorie, scrie News.ro.

Ambiția unui grup puternic

După aceste declarații, Elon Musk i-a dat cuvântul directorului juridic al Tesla, Brandon Ehrhart, care s-a mulțumit cu un discurs convențional, calificând SpaceX drept "un partener formidabil" cu care Tesla realizează "numeroase operațiuni benefice".

În ceea ce-l privește pe Gene Munster, asociat-administrator al Deepwater Asset Management, un investitor al Tesla, acesta a considerat că această conferință l-a convins și mai mult că cele două companii vor ajunge să fuzioneze în următorii ani.

"Estimez astăzi la 90% șansele ca aceste două companii să fuzioneze", a declarat el într-un videoclip publicat pe rețelele sociale. "Dacă m-ați fi întrebat ieri, aș fi răspuns 80%."

FOTO Befit, brand al proprietarului World Class, se extinde cu patru cluburi în București, investiție de peste 2,5 milioane euro CITEȘTE ȘI FOTO Befit, brand al proprietarului World Class, se extinde cu patru cluburi în București, investiție de peste 2,5 milioane euro

Tesla furnizează deja baterii și tehnologii de fabricație pentru anumite proiecte ale SpaceX. Cele două companii dezvoltă, de asemenea, în comun Terafab, o fabrică de semiconductori destinată producției de cipuri pentru inteligență artificială.

Susținătorii unei fuziuni consideră că aceasta ar simplifica imperiul industrial al lui Elon Musk și ar da naștere unui grup puternic, cu activități în domeniile inteligenței artificiale, roboticii, industriei, energiei și sectorului spațial.

"Să-i facă viața lui Elon puțin mai ușoară"

Președinta și directoarea generală de operațiuni a SpaceX, Gwynne Shotwell, a menționat, la rândul ei, avantajele potențiale ale unei astfel de operațiuni. Într-un interviu acordat postului CNBC în luna iunie, ea a declarat că o fuziune între cele două companii "i-ar putea face viața lui Elon puțin mai ușoară".

Surpriză: Grecia blochează acum noile sancțiuni împotriva Rusiei CITEȘTE ȘI Surpriză: Grecia blochează acum noile sancțiuni împotriva Rusiei

"Este clar că există sinergii între Tesla și SpaceX, (...) o convergență în ceea ce încercăm să realizăm", a continuat ea. Apoi a nuanțat:

"Dar, deocamdată, mă dedic în principal conducerii (SpaceX) aici (la sediul grupului din Starbase), fabricării rachetelor, lansării lor, trimiterii oamenilor la Stația Spațială Internațională și furnizării de internet persoanelor care nu au acces la acesta" prin intermediul filialei Starlink.

Unii observatori avertizează însă asupra obstacolelor considerabile pe care o astfel de fuziune ar trebui să le depășească.

Într-o notă, JPMorgan estimează că principala dificultate va fi obținerea autorizațiilor de reglementare necesare pentru cele două companii, în special în China, unde legăturile SpaceX cu guvernul american ar putea ridica îngrijorări în materie de securitate națională.

În cele din urmă, analiștii subliniază că Elon Musk deține o pondere mult mai mare în capitalul social al SpaceX decât în cel al Tesla, ceea ce ar putea complica interesele acționarilor Tesla.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2356 -0.0033-0.06 %
1 USD4.5872 -0.0059-0.13 %
1 GBP6.1350 -0.0057-0.09 %
1 CHF5.6312 -0.0209-0.37 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite