Românii ar putea acum să-și cumpere automobile electrice la prețuri subvenționate printr-un program de stimulare în regim de leasing operațional, după modelul leasingului social din Franța. Asta înseamnă că, de fapt, nu va fi o achiziție, ci o închiriere, la o rată subvenționată de Ministerul Fondurilor Europene, dar cu opțiune de cumpărare la finalul contractului.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Mai multe surse din cele două ministere implicate în aceste discuții - cel al Mediului, Apelor și Pădurilor și cel al Investițiilor și Proiectelor Europene - spun pentru Profit.ro că în prezent se caută cea mai bună formulă pentru implementarea acestui program începând din 2026 sau, mai degrabă, 2027.
Liniile pe care se lucrează în prezent iau în calcul sume care pot depăși 10.000 de euro acordați pentru un vehicul, la prețul total, dar, pentru a se ajunge la o rată mică, dorită de autorități, ar fi nevoie ca firmele de leasing și companiile auto să aplice și ele propriile reduceri.
Ținta discutată în acest moment este de 100 de euro pe lună pentru mașini care ar trebui să aibă o limită de preț, dar persoanele eligibile ar trebui să se încadreze într-o plajă de venituri care să justifice această subvenție. Altfel spus, persoanele cu venituri mari nu vor fi acceptate.
„Există disponibile unele fonduri sociale nerambursabile care ar putea fi folosite de Ministerul Fondurilor Europene pentru a subvenționa transportul nepoluant, dar este necesar ca acestea să fie acordate doar familiilor cu venituri reduse. Aici se caută soluții”, a explicat pentru Profit.ro una dintre surse.
Pe de altă parte, se analizează și capacitatea celor cu venituri mici de a suporta o rată de leasing, chiar și redusă la 100 de euro, pe parcursul mai multor ani, care ar însemna câteva mii de euro în total, cu sau fără reținerea vehiculului la finalul contractului.
Sursele precizează că ar putea fi limitate veniturile familiale la pragul de aproximativ 1.000 de euro lunar, adică 12.000 de euro anual pe familie, o sumă mult sub pragul de venituri minime pentru un trai decent al unei familii.
Din acest motiv, este foarte probabil ca românii cu astfel de venituri să nu fie interesați de acest tip de leasing și să prefere să cumpere în continuare o mașină second-hand.
Conform informațiilor obținute de Profit.ro, reprezentanții MIPE discută inclusiv posibilitatea de a finanța achiziția de mașini electrice second-hand (inclusiv cele importate din alte țări), o situație care ar putea să genereze noi tensiuni în industria auto din România, care de ani de zile încearcă să stopeze importul de mașini rulate din Europa.
Nu este de ignorat nici faptul că sistemul de leasing din România nu are o ofertă prea generoasă de leasing operațional dedicat persoanelor fizice, tocmai din cauza lipsei de popularitate a acestui sistem de finanțare auto, specific mai degrabă companiilor care își pot deduce cheltuiala lunară. De aceea, există un risc foarte mare ca programul să nu aibă impactul preconizat.
Primele informații obținute de Profit.ro arată că nu se exclude menținerea unui sistem de finanțare pe programe de mediu, așa cum a fost Rabla, separat de leasingul social, exact cum a procedat și Franța, care a implementat în acest an ambele forme de stimulare a industriei auto.
Un sistem de leasing social (operațional) cu condiționarea veniturilor și a ratei lunare implică mai mulți factori care trebuie luați în calcul, fiind mult mai complicat decât în cazul unei achiziții. Printre acești factori sunt calculul și finanțarea dobânzilor precum și calculul valorii reziduale ale mașinilor, la finalul contractelor, adică valoarea la care oamenii ar putea cumpăra în final mașina.
Sistemul francez prin care persoanele fizice pot „închiria” o mașină electrică prin leasing social are câteva condiții, una dintre ele fiind ca rata de leasing să fie cel mult 200 de euro.
Din partea persoanelor care aplică, este nevoie ca veniturile lor să fie de maxim 16.300 de euro anual, iar contractul să fie pe minim trei ani. Contractul trebuie să acopere cel puțin 12.000 anual, cu o condiție de domiciliu pentru cei care aplică: să fie situat la minim 15 km de locul de muncă, respectiv să fie parcurși minim 8.000 de km pentru deplasarea la locul de muncă, anual.
De asemenea, mașinile nu trebuie să fie mai scumpe de 47.000 de euro, TVA inclus.
Guvernul subvenționează leasingul cu o sumă totală de maxim 7.000 de euro, astfel încât rata să nu depășească limita de 200 de euro. Multe dintre mașinile eligibile au rate mai mici, care coboară și la 100 de euro pe lună.
La finalul contractului, trebuie să existe opțiunea achiziției, la valoarea reziduală a mașinii, ca alternativă la returnarea mașinii fără alte costuri.
Guvernul francez a introdus și o condiționare legată de emisiile de CO2 ale mașinilor eligibile, care scot din acest program mașinile produse în China, nu explicit, ci implicit, din cauza utilizării cărbunelui pentru producția de energie, în această țară.
Din acest motiv, Dacia Spring nu poate participa la acest program, așa cum nu pot nici celelalte automobile produse în China.














