Executivul a aprobat vineri alocarea sumei de 135,622 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2026, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Suma este destinată ROMATSA – Regia Autonomă „Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian”, pentru asigurarea finanțării activității sale de bază și, în principal, pentru menținerea continuității și siguranței serviciilor de navigație aeriană.
Valoarea alocată reprezintă contravaloarea a 25,857 milioane euro și corespunde totalității sumelor colectate de EUROCONTROL cu titlu de contravaloare a serviciilor de navigație aeriană de rută furnizate de ROMATSA, de la data instituirii popririi, 1 iulie 2026, până la 6 august 2026.
Fondurile vor fi utilizate de ROMATSA pentru acoperirea cheltuielilor esențiale pentru funcționarea și siguranța operațională a regiei, inclusiv cheltuieli de personal, cheltuieli necesare menținerii serviciilor de navigație aeriană, precum și alte obligații de plată care decurg din legislația aplicabilă, spune Guvernul.
Banii dați acum de Guvern „nu reprezintă o subvenție permanentă”
ROMATSA se finanțează în mod obișnuit din tarifele aferente serviciilor de navigație aeriană, colectate prin mecanismul centralizat administrat de EUROCONTROL.
Începând cu 1 iulie 2026, aceste sume nu au mai fost virate către ROMATSA, ca urmare a instituirii unei popriri executorii asupra sumelor colectate de EUROCONTROL. Poprirea a fost dispusă în executarea unei hotărâri pronunțate într-un litigiu în care Statul român este debitor, iar ROMATSA nu este parte. În consecință, indisponibilizarea sumelor afectează fluxul financiar al ROMATSA, deși acestea reprezintă venituri aferente serviciilor de navigație aeriană furnizate de regie.
Pentru evitarea riscului de întrerupere a activității, Legea nr. 170/2026 a instituit un mecanism special de asigurare temporară a finanțării ROMATSA din Fondul de rezervă bugetară, cu obligația restituirii sumelor către bugetul de stat în cazul recuperării ulterioare a sumelor indisponibilizate.
Adoptarea măsurii este justificată de necesitatea evitării unei situații în care ROMATSA nu ar mai dispune de fondurile necesare desfășurării activității. Măsura urmărește în principal prevenirea întreruperii serviciilor de navigație aeriană și protejarea siguranței și continuității traficului aerian.
„Finanțarea are caracter temporar și compensatoriu și nu reprezintă o subvenție permanentă acordată ROMATSA și nici preluarea de către bugetul de stat a obligațiilor regiei. În cazul în care EUROCONTROL recuperează sau virează ulterior către ROMATSA sumele indisponibilizate, regia are obligația de a restitui integral la bugetul de stat sumele primite din Fondul de rezervă, în termen de maximum 5 zile de la încasarea acestora. De asemenea, sumele care nu vor fi utilizate până la sfârșitul anului 2026 vor fi restituite la Fondul de rezervă bugetară, în condițiile legii.” precizează Guvernul.
În paralel, ROMATSA a inițiat demersurile pentru accesarea unei finanțări de la Exim Banca Românească, în condițiile prevăzute de Legea nr. 170/2026.
Până la finalizarea acestei finanțări, alocarea din Fondul de rezervă asigură lichiditatea necesară continuării activității regiei.
ROMATSA va restitui banii printr-un împrumut la Exim Banca Românească
Proiectul de hotărâre de guvern prevede că în cazul recuperării ori virării ulterioare a sumelor de către EUROCONTROL, ROMATSA restituie integral la bugetul de stat sumele primite, în termen de maximum 5 zile de la data încasării.
„Mecanismul este astfel neutru pentru bugetul de stat pe orizontul recuperării și nu transferă asupra acestuia riscuri juridice sau financiare, ci asigură exclusiv continuitatea unui serviciu pe care statul român este obligat să îl garanteze permanent, în temeiul angajamentelor asumate în cadrul OACI, EUROCONTROL și al reglementărilor Cerului Unic European.”, se arată în nota de fundamentare.
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat luna trecută că în Parlament se va discuta o modificare legislativă care va permite alimentarea conturilor companiei ROMATSA cu sumele de bani necesare funcționării acesteia. El a adăugat că regia autonomă care deține monopolul dirijării traficului aerian civil în spațiul aerian al României are asigurate resursele necesare activității până la finele lunii august.
ROMATSA avea probleme de funcționare și după ce Curtea de Apel București a suspendat pentru 30 de zile certificatul de furnizor de navigație aeriană, ca urmare a unui proces intentat de doisprezece controlori de trafic aerian care acuză compania de discriminare la angajare. Ca urmare, proiectul de lege clarifica cadrul legislativ în această privință, pentru a evita posibilitatea suspendării certificatului în lipsa unor probleme vizând siguranța traficului aerian.
Modificările legislative anunțate luna trecută de Bolojan au fost aprobate în Parlament prin Legea 170/2026, care a intrat în vigoare din 8 august, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial.
„Cadrul legal instituit prin Legea nr. 170/2026 prevede mecanisme distincte pentru asigurarea necesarului de finanțare al ROMATSA, respectiv posibilitatea contractării unei finanțări de la Exim Banca Românească, în condițiile prevăzute la art. VII, precum și mecanismul de finanțare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, reglementat prin art. VIII. În vederea asigurării resurselor financiare necesare, ROMATSA a inițiat demersurile cu Exim Banca Românească pentru accesarea finanțării prevăzute la art. VII din Legea nr. 170/2026.”, se arată în nota de fundamentare din proiectul de hotărâre de guvern.
Executivul subliniază că până la finalizarea formalităților necesare contractării și disponibilizării acestei finanțări, mecanismul de finanțare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului reprezintă o modalitate de asigurare a sumei de 135.622.000 lei.
Ulterior, în funcție de evoluția necesarului de finanțare al ROMATSA, vor putea fi avute în vedere, în condițiile legii, cele două mecanisme de finanțare prevăzute de Legea nr. 170/2026, inclusiv, după caz, recurgerea la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.
Cât de grav ar fi ca activitatea ROMATSA să înceteze pentru o zi
Neadoptarea acestei măsuri ar avea drept consecință imposibilitatea ROMATSA de a asigura finanțarea activității sale de bază, respectiv furnizarea continuă a serviciilor de navigație aeriană.
O asemenea situație ar putea conduce la afectarea gravă a continuității unui serviciu esențial pe care statul român are obligația de a-l asigura în mod neîntrerupt, în conformitate cu obligațiile sale internaționale și europene și pentru care ROMATSA este furnizorul certificat și desemnat în spațiul aerian aflat în responsabilitatea României.
„Amploarea consecințelor unei eventuale discontinuități a fost evaluată de EUROCONTROL prin scrisoarea nr. DGD26_0328 din 14 iulie 2026, însoțită de analiza de impact asupra rețelei întocmită de Network Manager, potrivit căreia indisponibilizarea spațiului aerian românesc ar determina, pentru o zi medie de trafic, anularea a aproximativ 847 de zboruri dinspre și către România și Republica Moldova, al cărei spațiu aerian ar fi complet izolat de rețeaua europeană, și rerutarea a circa 1.880 de survolări în afara spațiului aerian românesc, cu perturbări propagate în întreaga rețea europeană de management al traficului aerian și cu afectarea fluxurilor de trafic dintre Europa, Asia și Orientul Mijlociu.” motivează Guvernul.
ÎCCJ a respins suspendarea licenței ROMATSA
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis, în 27 august, să respingă acțiunea de suspendare a licenței ROMATSA, care fusese decisă de Curtea de Apel București, pentru 30 de zile, în cadrul unui proces privind acuzații de discriminare, deschis de mai mulți controlori de trafic aerian.
ÎCCJ a decis să respingă cererile de sesizare a Curții de Justiție Uniunii Europene.
”Respinge cererile de sesizare a Curții de Justiție Uniunii Europene, formulate de recurenta-pârâtă Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian Romatsa R.A. și de intimații-reclamanți. Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian Romatsa R.A. și de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (A.A.C.R.) împotriva încheierii din 23 decembrie 2025 și a sentinței civile nr. 360 din 27 februarie 2026, ambele pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal”, se arată în minuta ÎCCJ.
De asemenea, magistrații au casat, în parte, încheierea și sentința recurate și au decis rejudecarea.
”Admite excepția inadmisibilității acțiunii. Respinge, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții Constantinescu Stelian, Galan Ioana-Alexandra, Păduraru Vlad-Ionuț, Nedelcu Alexandra, Bițianu Simona-Georgiana, Tuică Gabriela și Cominceanu Mihai, în contradictoriu cu pârâții Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA R.A., Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A. (AACR) și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Înlătură dispoziția privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.831 lei”, a mai precizat sursa citată.
Decizia ÎCCJ este definitivă.
Curtea de Apel București îi suspendase ROMATSA, pentru 30 de zile Certificatul de furnizor de navigație aeriană. Decizia fusese luată în cadrul unui proces privind acuzații de discriminare, deschis de mai mulți controlori de trafic aerian.
Această situație a ajuns și pe masa CSAT care a considerat că o posibilă suspendare a activității ROMATSA ar genera o vulnerabilitate sistemică majoră la adresa securității naționale, determinând degradarea imediată a supravegherii spațiului aerian integrat și perturbarea misiunilor tactice sau logistice ale NATO pe Flancul Estic.
"În luna februarie 2026, Curtea de Apel București a decis suspendarea pentru 30 de zile a Certificatului prin care ROMATSA este furnizor de servicii de navigație aeriană, ca urmare a unui proces intentat de doisprezece controlori de trafic aerian care acuză compania de discriminare la angajare. O posibilă suspendare a activității ROMATSA ar genera o vulnerabilitate sistemică majoră la adresa securității naționale, determinând degradarea imediată a supravegherii spațiului aerian integrat și perturbarea misiunilor tactice sau logistice ale NATO pe Flancul Estic", se arată în comunicatul CSAT.
Premierul Bolojan anunțase în acest context că o modificare legislativă, care poate fi discutată în Parlament, ar permite alimentarea conturilor companiei ROMATSA cu sumele de bani necesare funcționării acesteia. El a adăugat că regia autonomă care deține monopolul dirijării traficului aerian civil în spațiul aerian al României are asigurate resursele necesare activității până la finele lunii august.
ROMATSA avea probleme de funcționare și după ce Curtea de Apel București a suspendat pentru 30 de zile certificatul de furnizor de navigație aeriană, ca urmare a unui proces intentat de doisprezece controlori de trafic aerian care acuză compania de discriminare la angajare.
Ca urmare, proiectul clarifică cadrul legislativ în această privință, pentru a evita posibilitatea suspendării certificatului în lipsa unor probleme vizând siguranța traficului aerian.
Proiectul legislativ, adoptat de Senat și de Camera Deputaților în doar două zile, și promulgat deja de președinte, extinde obiectul de activitate al Exim Banca Românească - S.A. cu acordarea de finanțări temporare, în numele și în contul statului, către întreprinderile publice aflate sub autoritatea organelor administrației publice centrale, ”în situația extraordinară a indisponibilizării totale sau parțiale a resurselor bănești proprii pentru obligații ale statului ce decurg din hotărâri pronunțate în litigii internaționale”.
Finanțările temporare se vor aproba pentru fiecare beneficiar prin hotărâre a Guvemului inițiată de autoritatea publică tutelară, cu avizul Ministerului Finanțelor și al Comitetului lnteministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, pe baza analizei întocmite de bancă.
Acestea nu pot depăși cuantumul sumelor indisponibilizate pentru obligații ale statului și se acordă fără dobândă, cu perceperea unui comision de administrare care acoperă costurile băncii.
Totodată, aceste finanțări au destinație specială, respectiv exclusiv cheltuielile necesare continuității activității, fără ”majorarea cheltuielilor de natură salarială peste nivelul aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli”.
Finanțarea se acordă până la deblocarea sau recuperarea sumelor ori până la decontarea din bugetul Ministerului Finanțelor a sumelor executate silit, dar nu mai mult de 5 ani.
Proiectul mai prevede și unele măsuri în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate de România prin aderarea la Convențîa internațională EUROCONTROL, precum și a unor obligații care rezultă pentru România din regulamentele adoptate la nivelul Uniunii Europene în domeniul serviciilor de navigație aeriană.
Astfel, va fi clarificat faptul că certificatul ROMATSA este un certificat tehnic de siguranță, reglementat de legislația euopeană, și nu o autorizație de funcționare a instituției.
Suspendarea sau retragerea acestuia poate fi dispusă exclusiv de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în condițiile prevăzute de legislația europeană în baza căruia acesta a fost emis și doar din cauza unor motive de siguranță și confomitate cu normele și standardele de aviație.
Regulamentul (UE) 2018/1139 și Regulamentul (UE) 2017/373 conferă dreptul de a dispune cu privire la limitarea, suspendarea, revocarea certificatului exclusiv autorităților competente emitente ale acestuia și condiționează adoptarea unei astfel de măsuri exclusiv din motive de siguranță și de confomitate cu normele și standardele de aviație, astfel încât aplicarea unor temeiuri naționale distincte ar fi contrară caracterului direct aplicabil și prioritar al dreptului european, se arată în proiect.
În proiect mai este subliniat că măsura de poprire care afectează în prezent veniturile R.A. ROMATSA este dispusă în cadrul unei proceduri de executare silită îndreptate împotriva statului român, pentru o obligație la a cărei naștere regia nu a contribuit în niciun fel și în privința căreia nu îi este imputabilă nicio culpă.
”Regia nu poate fi pusă în situația de a suporta, din venituri care, potrivit Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/317 și Acordului multilateral privind tarifele de rută aeriană, sunt destinate exclusiv acoperirii costurilor furnizării serviciilor de navigație aeriană, consecințele financiare, actuale sau viitoare, ale unei datorii care nu îi aparține. Mecanismul propus nu creează un beneficiu în favoarea regiei, ci restabilește situația patrimonială a acesteia, afectată de stingerea unei obligații a statului din resusele sale”, este argumentată măsura.
Potrivit autorităților, măsura nu este susceptibilă de a constitui ajutor de stat, întrucât, pe de o parte, serviciile de navigație aeriană fhmizate de R.A. ROMATSA în spațiul aerian național reprezintă, potrivit art. 2 alin. (3) din Hotărârea Guvemului nr. 74/1991 privind înființarea Regiei, servicii non-economice de interes general, iar pe de altă parte, rambursarea are caracter temporar, este integral restituibilă la momentul recuperării sumelor și nu conferă regiei niciun avantaj economic, intervenind exclusiv pentru neutralizarea unei diminuări de resurse produse în contul unei obligații a statului.
”Aceste propuneri au un impact direct asupra continuității fiimizării serviciilor de trafic aerian în spațiul aerian al României, asupra siguranței zborurilor, precum și asupra asigurării cooperării civil-militare în domeniul managementului traficului aerian”, se mai arată în proiect.
”ROMATSA a făcut o propunere prin care, printr-o modificare legislativă, care poate fi discutată săptămâna viitoare în Parlament, să se modifice legislația și să existe posibilitatea alimentării conturilor companiei cu sumele de bani, necesare funcționarea acesteia”, a anunțat premierul Bolojan.
El a adăugat că ”cel puțin până la sfârșitul lunii august, nu sunt probleme din acest punct de vedere”, iar regia autonomă care deține monopolul dirijării traficului aerian civil în spațiul aerian al României
Solicitarea Pfizer de blocare a tarifelor încasate de Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) R.A. prin intermediul Eurocontrol ar putea genera mari probleme operatorului român.
Reprezentanții acestuia susțiuneau recent că orizontul de funcționare este în prezent limitat la doar câteva săptămâni.
O posibilă suspendare a activității ROMATSA ar fi generat o vulnerabilitate majoră la adresa siguranței traficului aerian și ar pune în dificultate misiunile tactice sau logistice ale NATO pe flancul estic.
Pe 30 iunie 2026, Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) R.A era notificată de către Eurocontrol (Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene) cu privire la instituirea unei măsuri de poprire asigurătorie - executorie în cadrul unei proceduri de executare silită inițiate de Pfizer Romania SRL împotriva statului român.
Suma reclamată este de 3,42 miliarde lei (sold principal și dobânzi), la care se adaugă cheltuieli de recuperare de 18,5 milioane de euro.
O instanță belgiană a obligat, la începutul lunii aprilie, Polonia și România să preia o livrare de vaccinuri COVID-19 în valoare de 1,9 miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari) produse de compania farmaceutică americană Pfizer. Potrivit comunicatului instanței, România are de plătit aproximativ 600 de milioane de euro.














