Horse Powertrain, compania rezultată prin fuziunea diviziilor de motoare și transmisii a Renault Group și Geely Holding, a prezentat un nou motor revoluționar care urmează să fie instalat pe automobile electrice cu range extender.
Noul Horse D20 Methanol vine cu mai multe premiere pentru propulsia electrică și promit o creștere semnificativă a eficienței invers proporțional cu dimensiunile foarte reduse.
Horse a prezentat în luna aprilie, la Beijing, primul range-extender care folosește un generator cu metanol. Spre deosebire de motoarele cu benzină pregătite să ardă amestecuri care conțin metanol, acest motor funcționează 100% cu metanol, ceea ce aduce o serie de avantaje.
Potrivit Horse, motorul D20 Metanol realizează o conversie remarcabilă a energiei combustibilului de 47%, ceea ce înseamnă că pentru fiecare aproximativ 2,1 kWh de metanol, poate reîncărca 1 kWh de energie a bateriei. Aceasta înseamnă că grupul motopropulsor poate reîncărca un pachet complet de baterii de 40 kWh cu doar 14,4 litri de metanol - ceea ce este aproximativ echivalentul a 6,8 litri de benzină.
Acest lucru este posibil datorită sistemului de aprindere de înaltă energie al motorului care arderea de metanol la rapoarte aer-combustibil foarte mari, reducând cantitatea de combustibil necesară pentru a furniza putere mecanică brută.
Totuși, dincolo de eficiența motorului cu combustie, o a doua inovație tehnică a fost dezvăluită de Horse și ea aduce o altă premieră în industria auto.
Este vorba despre motorul electric – generator, primul motor cu flux axial folosit într-un sistem de propulsie range-extender în producția de serie.
Spre deosebire de motoarele electrice clasice, cu flux radial bazat pe stator și rotor concentrice, motoarele cu flux axial au intrat în aplicațiile curente din industria auto foarte recent, din cauza condițiilor de precizie mult mai dure. Aceste motoare au o arhitectură în care rotorul și statorul sunt niște discuri suprapuse unul peste altul, câmpurile magnetice fiind orientate paralel cu axa de rotație, adică axial. Varianta cea mai utilizată are două discuri rotor care fac sandviș statorul.
Configurația acestui tip de motor poate produce, ca efect al dispunerii celor două componente, mai multă putere și re o eficiență mărită, dar necesită și tehnici de fabricație mai sofisticate și mai precise.
Potrivit inginerilor de la Horse, în comparație cu un motor electric radial echivalent, motorul D20 Methanol este cu 46% mai scurt și poate produce cu 63% mai multă putere pe unitatea de volum. Pe lângă creșterea eficienței, motorul permite o „împachetare” mult mai compactă.
Aplicația aleasă pentru D20 Methanol, într-un motor electric cu range-extender (REEV) nu este întâmplătoare. Caracteristicile acestui motor îi permit să funcționeze la un regim constant, la 105 kW, exclusiv pentru încărcarea bateriei, în timp ce propulsia este asigurată de un motor standard electric care poate funcționa pe plaje mult mai largi de condiții.
Chiar dacă metanolul are densități energetice în masă și volum mai reduse față de benzină, metanolul are performanțe de emisii net superioare.
Pe lângă un procentaj mai redus de CO2 la ardere, metanolul are marele avantaj al producției prin sinteză, care reduce cu 95% emisiile totale, deoarece este produs prin captarea carbonului din atmosferă. În plus, metanolul nu are aproape deloc emisii de particule, deoarece nu conține hidrocarburi aromatice, are cu 60 – 80% mai puține emisii de oxizi de azot, cu 30 70% emisii de monoxid de carbon, datorită temperaturilor scăzute de ardere, și nu emite sulfuri de sulf.
Practic, vorbim despre o resursă regenerabilă, care poate prelungi autonomia unui vehicul electric la valori confortabile care să elimine stresul de autonomie pentru orice șofer de BEV.
Horse Powertrain a reunit rețeaua de unități de producție a Renault Group, inclusiv Uzina Mecanică Dacia, devenită Horse Romania, și rețeaua de motoare a Geely Holding, Aurora, în cel mai mare producător de motoare cu combustie și hibrid precum și de cutii de viteze la nivel global. Compania produce toate motoarele cu care sunt echipate mașinile Dacia, dar și cele ale Renault, Volvo, Geely și ale celorlalte mărci din cadrul Renault Group și Geely.














