Interzicerea staționării cu motorul pornit în orașe, adoptată tacit de senatori, după ce Guvernul și-a dat acordul

Interzicerea staționării cu motorul pornit în orașe, adoptată tacit de senatori, după ce Guvernul și-a dat acordul
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 mar 2024

Inițiativa legislativă de interzicere a staționării mașinilor cu motorul pornit în orașe și municipii este adoptată în mod tacit de Senat, ca urmare a depășirii termenului de dezbatere. Comisiile de specialitate nu i-au mai întocmit un raport suplimentar de respingere după ce, așa cum a relatat Profit.ro, Guvernul a transmis Parlamentului că susține inițiativa.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Proiectul, anunțat anterior de Profit.ro, prevede interzicerea ”staționării autovehiculelor cu motorul termic pornit în orașe și municipii”, cu excepția autovehiculelor care sunt autorizate să utilizeze semnale semnalele speciale de avertizare luminoase (ambulanță, pompieri, poliție etc.), vehiculelor de transport marfă care necesită putere de la motor pentru funcționarea refrigerării. și a celor care utilizează activ echipamente hidraulice/mecanice, cum ar fi camioane de transport ciment, compactoare.

Nerespectarea obligației de a opri funcționarea motorului termic când un autovehicul se află în staționare voluntară ar urma să fie sancționată cu amenda minimă prevăzută în clasa I de sancțiuni, respectiv cu două sau trei puncte-amendă.

Guvernanții cer tot mai des interzicerea TikTok, deși au dat asigurări că aplicația va putea fi utilizată în afara instituțiilor. Reprezentant al puterii: ”TikTok va fi reglementat sau închis” CITEȘTE ȘI Guvernanții cer tot mai des interzicerea TikTok, deși au dat asigurări că aplicația va putea fi utilizată în afara instituțiilor. Reprezentant al puterii: ”TikTok va fi reglementat sau închis”

Inițial, comisiile de specialitate ale Senatului au întocmit un raport de respingere a proiectului, invocând chiar un punct de vedere negativ al Ministerului Mediului, dar înainte de a fi votat în plen, în urma solicitării PSD, proiectul a fost retrimis la comisii pentru un raport suplimentar.

Ulterior, comisia juridică, una din cele două comisii care întocmesc raportul pentru plen a votat un raport suplimentar tot de respingere a inițiativei, deși între timp, după cum a declarat pentru Profit.ro inițiatorul, Ministerul Mediului și-a schimbat poziția.

Între timp, Guvernul a adoptat un punct de vedere de susținere a inițiativei legislative, formulând o serie de propuneri pentru clarificarea prevederilor, precum menționarea tuturor tipurilor de autovehicule exceptate și stabilirea amenzii prevăzute în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv sancțiunea complementară a aplicării a 3 puncte de penalizare, așa cum, se aplică în toate cazurile de staționare neregulamentară.

De asemenea, Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Socia au avizat favaorabil proiectul.

Ministrul Agriculturii: Cerealele din Ucraina sunt bune pentru zootehnie, nu pentru panificație CITEȘTE ȘI Ministrul Agriculturii: Cerealele din Ucraina sunt bune pentru zootehnie, nu pentru panificație

În urma emiterii punctului de vedere al Guvernului, comisia de apărare din Senat a amânat întocmirea raportului suplimentar, astfel că termenul de dezbatere și adoptare a proiectului, 20 martie, a fost depășit, astfel că inițiativa va fi transmisă deputaților ca adoptată tacit de Senat. 

Deputații au votul final asupra proiectului.

viewscnt
Afla mai multe despre
motor
pornit
staționare
interzicere
proiect
guvern
senat