Viitorul model electric Kia EV2 va fi produs în aproximativ 100.000 de unități anual, în următorii doi ani, potrivit declarațiilor lui Ho Sung Song, CEO al Kia. De asemenea, noul model EV4 ar trebui să ajungă la 80.000 de unități în același interval, potrivit Automotive News, producția totală a acestui model urmând să fie de asemenea 100.000 de unități la nivel global, cu tot cu estimările pentru producția din Coreea.
Cifrele au fost aduse ca argument pentru planurile Kia de a face cele două modele profitabile și înseamnă că producătorul coreean își va tripla producția de automobile electrice din Europa, până în 2027.

Aceste noi informații arată că țintele pe care și le-a stabilit Kia s-au majorat în doar câteva luni, acestea fiind motivate, cel mai probabil de doi factori: cererea din ce în ce mai mare pentru vehicule electrice, în Europa, și amenințarea cu penalități în cazul în care compania nu-și atinge țintele de emisii în următorii ani.
Fabrica Kia din Slovacia, construită de coreeni în paralel cu uzina Hyundai din Cehia, a fost inaugurată în urmă cu peste 20 de ani, aici fiind fabricat la acel moment prima generație Ceed. Capacitatea totală a uzinei este de 320.000 de unități, cu posibilități de extindere prin introducerea de noi schimburi.
Noi investiții, de circa 100 de milioane de euro, au fost deja demarate pentru pregătirea producției EV4, lansată în septembrie, și EV2, primul dintre ele fiind totodată și primul vehicul electric al mărcii care este produs în Europa.

Vânzările Kia au înregistrat o ușoară scădere în acest an, pe piețele europene, dar segmentul electric a cunoscut un avans puternic, de peste 50%, depășind pragul de 70.000 de unități în primele opt luni ale anului.
Cel mai vând model electric al mărcii este în prezent EV3, care a urcat deja pe poziția a doua, după Sportage, în lista de best-sellere ale Kia în Europa. Gama electrică mai cuprinde modelele EV6 și EV9. În plus, noul EV5, care este produs în Coreea de Sud, va fi lansat și în Europa în acest an și va lărgi astfel gama de mașini electrice a producătorului.
Kia și-a propus să ajungă la o pondere de 74% a mașinilor cu propulsie 100% pe baterii, în următorii cinci ani, de la 20% cât are în prezent, în Europa.