Liniște în industria auto din Germania. Muncitorilor le cresc salariile

Liniște în industria auto din Germania. Muncitorilor le cresc salariile
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 6 feb 2018

Sindicatele din Federația IG Metall, în care sunt membri și angajații marilor constructori de automobile din Germania, au ajuns la un acord cu patronatele privind numărul de ore de lucru și salariile. Creșterea de salarii va fi de 4,3% pentru următoarele 27 de luni.

„Muncitorii vor avea mai mulți bani în buzunar în termeni reali. Vor beneficia de o parte a profiturilor companiilor, iar asta va duce la creșterea consumului”, a spus unul dintre liderii de sindicat, la finalul ultimelor runde de negocieri care au durat 13 ore.

Urmărește-ne și pe Google News

Solicitările sindicatelor au fost de 6 procente creștere, pentru toți cei 3,9 milioane de angajați din industria metalurgică, într-un moment în care rata șomajului a ajuns la cel mai scăzut nivel de la unificarea celor două Germanii, în 1990. Primul acord acoperă, însă, doar aproximativ 500.000 de muncitori, din sud-vestul Germaniei. Sindicatele au recomandat și celorlalte entități, care se află încă în negocieri, să adere la termenii din prima înțelegere. Cu toate acestea, reprezentanții sindicatelor care au participat direct la negocieri au spus că sunt conștienți de faptul că pentru unele companii va fi dificil să acopere această creștere.

Evenimente
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Sindicatele din metalurigie din Germania au declanșat la sfârșitul săptămânii trecute greve de 24 de ore, ca răspuns la refuzurile mai multor companii, printre care VW și Ford, de a accepta solicitările de creștere a salariilor și de reducere a numărului de ore de lucru.

Potrivit estimărilor specialiștilor, companii precum Daimler, BMW sau funrizorii acestora au cumulat venituri în scădere de circa 200 de milioane de euro, ca urmare a grevelor.

Parcul de autoturisme s-a apropiat de pragul istoric de 6 milioane de unități. Mai mult de jumătate sunt pe benzină și peste 85% sunt mai vechi de 9 ani CITEȘTE ȘI Parcul de autoturisme s-a apropiat de pragul istoric de 6 milioane de unități. Mai mult de jumătate sunt pe benzină și peste 85% sunt mai vechi de 9 ani

Prevederile suplimentare ale acordului vorbesc depsre o plată suplimentară, începând din 2019, echivalentă cu 400 de euro plus 27,5% dintr-un slariu lunar, ca bonus anual.

Referitor la solicitările privind numărul de ore, sindicatele au obținut o reducere la 28 de ore săptămânal, de la 35, pentru maximum doi ani, pentru creșterea copilului, pentru motive medicale sau alte motive. În schimb, angajatorii vor putea solicita creșterea timpului lucru, la nevoie, pentru accelerarea producției în perioadele de cerere crescută. 

viewscnt
Afla mai multe despre
greva
industria auto
germania