Ofertă de la Tarom: bilete de la 99 de euro

Ofertă de la Tarom: bilete de la 99 de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 mai 2019

Transportatorul aerian național Tarom a anunță din nou oferte de bilete ce pornesc de la 99 de euro, dacă sunt achiziționate în perioada 27 mai – 1 iunie, arată un comunicat transmis luni de companie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Însă, condiția este ca perioada de călătorie să fie între 1 octombrie – 15 decembrie 2019, potrivit companiei.

Nou CEO la Mercedes-Benz România CITEȘTE ȘI Nou CEO la Mercedes-Benz România

"Oferta este valabilă pentru călătorii dus – întors în perioada 1 octombrie - 15 decembrie 2019 (data ultimului retur), este supusă unor termene și condiții speciale, iar locurile la aceste tarife sunt limitate", informează comunicatul.

Toți pasagerii beneficiază gratuit de transport al bagajului de cală, catering la bord, respectiv check-in, scrie News.ro.

Astfel, variantele de călătorie sunt: de la 99 euro, pentru bilete achiziționate între București și Roma, Atena, Salonic, Istanbul, Viena; de la 119 euro, pentru bilete achiziționate între București și Erevan, Tbilisi, Belgrad, Chișinău, Frankfurt, Munchen, Hamburg, Praga, Tel Aviv, Cairo, Londra, Stockholm; de la 149 euro, pentru bilete achiziționate între București și Amman, Paris, Nisa, Amsterdam, Bruxelles, Beirut, Madrid, Barcelona.

Perioada minimă de ședere la destinatie este de două zile sau noaptea de sâmbătă spre duminică, iar perioada maximă de ședere la destinație este de 14 zile.

"Modificarea datelor de călătorie poate fi facută doar cu plata diferenței până la tariful disponibil și aplicabil pe noile date de călătorie, plus o penalizare de 50 euro/ echivalentul monedei de plată", mai spun reprezentanții Tarom.

Rambursarea biletelor achiziționate nu este permisă.

"Locurile la această ofertă sunt limitate și sunt disponibile doar pe zboruri Tarom selecționate", mai arată comunicatul.

viewscnt
Afla mai multe despre
tarom
bilete de avion
bilete ieftine de avion